Mobilizare maximă a Poliţiei Române, de Adormirea Maicii Domnului. Peste 8.000 de polițiști vor fi pe teren

Mobilizare maximă a Poliţiei Române, de Adormirea Maicii Domnului. Peste 8.000 de polițiști vor fi pe terensursa foto: EVZ

Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR), se precizează faptul că în perioada 13-15 august, de Adormirea Maicii Domnului, poliţiştii vor asigura măsuri speciale de ordine publică.

Peste 8.000 de poliţişti se vor afla în teren şi vor acţiona cu aproximativ 2.700 de autospeciale, în perioada 13-15 august, pentru menţinerea ordinii şi siguranţei publice, atât în apropierea lăcaşurilor de cult, precum şi în locurile unde se vor desfăşura manifestări publice circumscrise sărbătoririi Adormirea Maicii Domnului şi Zilei Marinei Române.

„La activităţi vor participa poliţişti de la rutieră, ordine publică, investigaţii criminale, de la arme, explozivi şi substanţe periculoase, de la transporturi, luptători de la acţiuni speciale şi din cadrul altor structuri”, informează în comunicatul de presă al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).

Lăcaşurile de cult, staţiunile tuistice, bine păzite

În fiecare zi, poliţişti rutieri vor acţiona pe principalele drumuri naţionale şi autostrăzi, pentru prevenirea accidentelor grave şi fluidizarea traficului pe căile de acces din zona lăcaşurilor de cult şi a staţiunilor turistice.

Pentru prevenirea accidentelor de circulaţie grave şi menţinerea unei atitudinii prudente în trafic, poliţiştii rutieri vor acţiona, zilnic, cu peste 300 de aparate radar, în întreaga ţară, inclusiv cu dispozitivele TrueCam.

Poliţiştii de la transporturi vor asigura măsurile de ordine publică, în medie, pe zi, în 164 de trenuri de călători, în 170 de staţii şi triaje de cale ferată, în 9 aeroporturi şi 19 porturi la Marea Neagră sau pe Dunăre.

Sfaturi de urmat de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului

„Pentru a vă petrece timpul liber în siguranţă, vă recomandăm să aveţi grijă de bunurile personale, să fiţi prudenţi în relaţiile cu persoane cunoscute întâmplător şi să fiţi atenţi la copiii care vă însoţesc”, arată sursa citată.

Poliţia rutieră recomandă şoferilor să circule cu viteză adaptată condiţiilor din trafic, în special când se merge în coloană şi să nu depăşească viteza legală pentru sectoarele de drum pe care circulă.

Conducătorii auto începători trebuie să evite, pe cât posibil, conducerea autovehiculului pe timp de noapte sau pe distanţe mari, dată fiind experienţa redusă şi riscul implicării în evenimente rutiere.

„Pe autostradă, păstraţi o distanţă suficientă faţă de autovehiculul din faţă, schimbaţi banda de circulaţie doar după ce v-aţi asigurat temeinic şi aţi semnalizat această intenţie. Sunt interzise oprirea nejustificată şi circulaţia pe banda de urgenţă”, transmite IGPR.