Moarte suspectă la Spitalul din Timișoara. Cadavrul, descoperit lângă morgă
- Veronica Bursașiu
- 12 mai 2025, 15:51

- Cadavrul pacientului spitalului, descoperit în apropiere de morgă
- Bărbatul fost internat vineri, pe Secția de Neurochirurgie, a Spitalului Județean din Timișoara. Când i-a fost descoperit cadavrul, pacientul nu era îmbrăcat în pijama, ci în haine obișnuite, de stradă. Din primele constatări, bărbatul ar fi sărit de la etajul nouă al Spitalului Județean de Urgență Timișoara.
- Ce a văzut un martor, care se afla în zona spitalului, că a făcut pacientul înainte de a se arunca în gol
Imagini dramatice în fața Spitalului Județean Timișoara. Acolo, în această dimineață a fost găsit trupul neînsuflețit al unui bărbat.
Cadavrul pacientului spitalului, descoperit în apropiere de morgă
Imagini șocante în zona unității spitalicești din municipiul Timișoara. Se pare că primul care a descoperit cadavrul a fost un medic care a și apelat Serviciul de Urgențe 112. Corpul neînsuflețit ar fi fost găsit în vecinătatea clădirii, într-o zona mai puțin circulată, chiar în apropiere de morgă. Omul avea 50 de ani și era pacient al unității spitalicești.

Sursa foto: opiniatimisoarei
Bărbatul fost internat vineri, pe Secția de Neurochirurgie, a Spitalului Județean din Timișoara. Când i-a fost descoperit cadavrul, pacientul nu era îmbrăcat în pijama, ci în haine obișnuite, de stradă. Din primele constatări, bărbatul ar fi sărit de la etajul nouă al Spitalului Județean de Urgență Timișoara.
Ce a văzut un martor, care se afla în zona spitalului, că a făcut pacientul înainte de a se arunca în gol
Până în acest moment nu sunt decât informații generale despre modul în care a avut loc tragicul eveniment. La fața locului se fac încă cercetări, se ridică probe. Accesul pacienților în spital este însă permis. „Trupul bărbatului a fost transportat la Institutul de Medicină Legală Timișoara în vederea efectuării necropsiei. Polițiștii continuă cercetările, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul și dispunerea măsurilor legale care se impun”, transmit reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Timiș.
Totul s-ar fi petrecut sub privirea timișorenilor care, în acel moment, se aflau vis a vis de locul tragediei. Un martor interogat de opiniatimișoarei.ro spune că el, împreună cu un alt bărbat, a văzut întreaga scenă. Acesta susține că se aflău în apropierea spitalului, lângă biserică, când a avut loc scena dramatică. Martorul susține că bărbatul a strigat înainte de a se arunca de la etaj.