Misterul uriașului preistoric: o formă de viață care nu este nici plantă, nici animal, nici ciupercă pune în dificultate cercetătorii

Misterul uriașului preistoric: o formă de viață care nu este nici plantă, nici animal, nici ciupercă pune în dificultate cercetătoriiPrototaxites. Sursa foto: https://www.reddit.com/r/Paleontology/

Acum aproximativ 400 de milioane de ani, înainte ca dinozaurii să cutreiere Pământul sau ca primele păduri să prindă contur, un organism misterios domina peisajul preistoric, asemănător unui monolit, potrivit celor relatate de CNN.

Plantă, animal sau ciupercă? Ce poate fi forma de viață misterioasă

Conform celor mai recente cercetări, această formă de viață nu se încadrează în nicio categorie cunoscută. nu este plantă, animal sau ciupercă, ci ar putea reprezenta o ramură complet necunoscută a vieții multicelulare.

„Ceea ce putem spune, pe baza tuturor acestor noi analize, că este atât de diferită de orice grup pe care îl avem”, a explicat Corentin Loron, paleontolog la Universitatea din Edinburgh și coautor principal al studiului publicat în revista Science Advances.

Mai exact, acum aproximativ 160 de ani au fost descoperite pentru prima dată fosilele cunoscute sub denumirea de Prototaxites, organisme ce ating înălțimi impresionante, de până la 9 metri, și care au ridicat întotdeauna dificultăți în ceea ce privește clasificarea lor.

La începutul cercetărilor, în secolul al XIX-lea, oamenii de știință au presupus că Prototaxites reprezenta trunchiul descompus al unei conifere. Descoperirile ulterioare au schimbat însă această percepție: fosila este alcătuită din tuburi împletite, nu din blocuri celulare tipice țesutului vegetal, indicând o structură mult mai complexă decât se credea inițial.

Au circulat mai multe ipoteze despre natura enigmaticului Prototaxites

Cercetătorii au ridicat de-a lungul timpului ipoteze variate despre natura enigmaticului Prototaxites. Unii au sugerat că acesta ar fi fost o masă asemănătoare lichenului, reprezentând o relație simbiotică între ciupercă și alge. În ultimii ani, tot mai mulți savanți au mers pe ideea că organismul ar fi mai apropiat de o ciupercă, mai ales datorită lipsei unor semne de fotosinteză, esențială pentru producerea de energie.

O echipă de cercetători a studiat specia Prototaxites, descoperită în silexul Rhynie din Scoția (foto), un sit celebru pentru fosilele sale excepțional conservate ale primelor plante și animale terestre. Deși exemplarele acestei specii erau mult mai mici decât rudele lor, atingând doar câțiva centimetri în înălțime, ele reprezintă totuși cele mai mari fosile de Prototaxites identificate în această zonă.

Analiza structurii interne a fosilei a scos la iveală un sistem tubular care, la prima vedere, amintea de cel al ciupercilor. O examinare mai atentă a dezvăluit, însă, trăsături distinctive: tuburile se ramificau și se reconectau după un tipar unic, necunoscut până acum în rândul grupurilor de ciuperci cunoscute.

silexul Rhynie

Silexul Rhynie din Scoția. Sursa foto: Wikipedia

Întrebări fără răspuns despre Prototaxites

Cercetare condusă de Loron și echipa sa arată că biomarkerii chimici identificați în fosilele Prototaxites erau diferiți de cei găsiți în ciupercile fosilizate din același sit și conservate în condiții similare.

„Dacă Prototaxites ar fi fost o ciupercă, ne-am fi așteptat să prezinte aceiași biomarkeri ca și ciupercile din apropiere, în aceleași condiții de înmormântare”, a explicat Loron.

Cercetătorii au observat și caracteristici structurale neobișnuite, precum un model complex de ramificare în interiorul unor pete sferice întunecate din fosilă, posibil implicate în transportul gazelor, nutrienților sau apei. Aceste structuri nu se aseamănă cu niciuna dintre ciupercile cunoscute, fie ele actuale sau dispărute, ceea ce face dificilă clasificarea Prototaxites.

Loron a adăugat că multe aspecte rămân necunoscute, inclusiv modul în care Prototaxites era ancorat în sol sau dacă stătea vertical pe toată durata vieții. Echipa sa intenționează să studieze alte organisme tubulare fosilizate asemănătoare pentru a continua investigațiile. „Uneori este înfricoșător să nu știi ce este, dar tocmai asta face cercetarea atât de captivantă”, a concluzionat Loron.

11