Mișcări ciudate la PNL. Un primar-vedetă vrea la Senat, un ministru nu se vede pe liste

Mișcări ciudate la PNL. Un primar-vedetă vrea la Senat, un ministru nu se vede pe liste

Întocmirea listelor de candidați pentru Parlament este, mereu, în fiecare organizație, prilej de război politic intern. Dar ceea ce se întâmplă în aceste zile este și mai interesant.

Un primar-vedetă, cel care a fost adesea lăudat pentru ceea ce a reușit să facă din Oradea, a renunțat la primărie pentru a candida la șefia consiliului județean. Pe care Ilie Bolojan, căci despre el e vorba, a și câștigat-o, cu aproape trei sferturi din numărul total de voturi, lăsându-l în locul său la primărie pe actualul viceprimar, Florin Birta.

Doar că acum apare pe lista PNL Bihor pentru Senat. Dar nu pe prima poziție, cum s-ar aștepta mulți, pentru a funcționa ca „locomotivă” a listei, ci abia pe poziția a șasea, greu de considerat a fi eligibilă.

Surprize

Și asta nu este singura surpriză de la PNL Bihor. Unul dintre cei mai longevivi politicieni liberali din Oradea, Cornel Popa, fost președinte al Consiliului Județean și actual senator, nu se mai regăsește nici pe lista pentru Senat, nici pe cea pentru Camera Deputaților.

De asemenea, Vasile Ghilea, aflat la al doilea mandat în Camera Deputaților, nu se va regăsi pe listele de la următoarele alegeri parlamentare.

Un alt orădean faimos, actualul ministru al Fondurilor Europene, Marcel Boloș, considerat un apropiat al fostului primar Ilie Bolojan, nu apare pe listele PNL pentru parlamentare, probabil fiind sigur că PNL va face următorul guvern iar el își va păstra portofoliul.

Așa că listela PNL pentru Parlament vor fi deschise de două persoane mai puțin cunoscute la nivel național, medicul Gheorghe Carp la Senat şi profesorul Vasile Căuş la Camera Deputaților.

Iată listele complete:

Senat:

1. Carp Gheorghe - medic, director la Spitalul Judeţean Bihor

2. Hatos Adrian - sociolog, profesor universitar

3. Moş Arina - jurist, director executiv

4. Gal Călin - economist

5. Popa Gabriel - economist, primar

6. Bolojan Ilie - inginer, primar.

 

Camera Deputaţilor:

1. Căuş Vasile-Aurel - cadru didactic, conferenţiar universitar doctor

2. Kiss Janos - avocat

3. Cupşa Ioan - avocat, parlamentar

4. Cherecheş Florica - inginer, parlamentar

5. Buzlea Cristian - politolog, director OJFIR Bihor

6. Avrigeanu Ionel - inginer, director

7. Mălan Mircea - avocat, vicepreşedinte CJ

8. Balaj Gheorghe - Iulian - inginer, primar

9. Şchiop Ancuţa - profesor, viceprimar

10. Sferle Mihai - economist, primar

11. Mărcuş Ioan - inginer, primar

12. Birta Florin - jurist, primar