Mirel Curea. sursă: Facebook
Din cuprinsul articolului
Mirel Curea s-a distrat pe seama conspiraționiștilor. De ce? Un clip cu agresiunea unui livrator în București a fost suficient pentru ca reflexul conspiraționist al unora să se activeze. A apărut ideea că „filmul e fake”, „totul e regizat”, „nu există agresor”.
Tiparul e recognoscibil: se exploatează ambiguitatea de început (când numele nu e încă public). Apoi se mută discuția de la fapte la narațiuni. Totul într-un mod scandalos. Sau isteric. La final se inoculează neîncrederea în poliție și presă.
Mirel Curea, savuros
Jurnalistul B1 TV Radu Buzăianu a surprins exact această pivotare, arătând că demontarea ar fi trivială dacă cineva ar verifica portalul instanțelor la judecătoria aferentă Secției 7 Poliție. Un loc unde pot fi identificate rapid mandatele de arestare din ziua respectivă. Cu alte cuvinte: există instrumente publice pentru verificare, dar conspirația preferă impresia, nu dovada.
Fostul polițist Marian Godină a punctat aceeași derivă: aceiași oameni care înghit povești imposibile („copilul de 5 ani care construiește o arcă din coceni”) sunt gata să proclame „regie” la orice video neconvenabil.
El remarcă un fapt incomod pentru adepții „montajului”. Verificarea jurnalistică e la un telefon distanță, iar statistica arestărilor într-o zi e departe de a fi opacă. De ce nu se face? Pentru că „falsul” e mai util ca narațiune identitară decât adevărul ca verificare laborioasă.
Șoșocii geto-daci au găsit explicația
Cel mai plastic a fost jurnalistul EVZ, Mirel Curea: “Șoșocii geto-daci au găsit explicația incidentului dintre «Vreau s-o sun pe mama» și livratorul nepalez: a fost o scenetă pusă la cale. Adică, «Vreau s-o sun pe mama» a jucat într-un scenariu în care, în actul II s-a dus în arest pe 30 de zile, cu mari șanse ca-n actul III să-și ia și oarece pârnaie.
În cazul ăsta, omul este clar un erou, un veritabil kamikaze dâmbovițean, dispus să se sacrifice pentru compromiterea lui Tănasă, personaj pe care nu este nevoie să-l compromită nimeni, pentru că nimeni n-o poate face mai bine decât el.”
În realitate se știau toate amănuntele
Surse judiciare au declarat, în exclusivitate pentru Gândul, că autorul atacului se numește Cosmin Tudoran și are vârsta de 20 de ani. Sursele citate au precizat că acesta ar fi fost un copil instituționalizat, care a crescut fără părinți, iar „mama” pe care spunea că vrea să o sune atunci când a fost imobilizat de polițistul aflat în timpul liber este, de fapt, o femeie care l-ar fi avut în grijă. „Pot s-o sun pe mama? Am dreptul la un apel?”, întreba tânărul după ce a fost pus la pământ. Cosmin Tudoran ar avea unele probleme emoționale și ar munci ca paznic la un magazin care comercializează articole de îmbrăcăminte.
Așa se nasc și se ramifică teoriile: nu pentru că ar fi solide, ci pentru că sunt utile emoțional și identitar. Algoritmii amplifică ceea ce confirmă biasurile, iar orice informație contrară e etichetată drept „cenzură”.
Antidotul rămâne plictisitor și eficient: acces la documente publice, metodă, cronologie, surse verificabile. În lipsa acestui reflex, „regia” câștigă terenul pe care ar trebui să-l ocupe probele. Iar cazul livratorului devine doar încă un episod în care zgomotul conspirației acoperă sunetul sec al actelor.
