Guvernul caută bani pentru pensii și salarii. Finanțele propun noi măsuri fiscale pentru 2024
- Ionel Sclavone
- 13 decembrie 2023, 17:34
Ministerul Finanțelor a publicat miercuri în dezbatere publică un proiect de act normativ ce prevede o serie de propuneri fiscale, suplimentare, ce vor fi implementate concomitente cu Legea, austerității, nr. 296/2023. Măsurile urmăresc menținerea deficitului bugetar în limitele asumate, în contextul majorării pensiilor și anumitor salarii.
Ministerul Finanțelor propune o serie de măsuri fiscale menite să aducă bani la bugetul public. Scopul este de a identifica resurse financiare în vederea aplicării majorărilor de pensii și salarii pentru anul electoral 2024. În acest sens a fost propus un act normativ, în dezbatere publică. Noile propuneri inițiate de Ministerul Finanțelor vin în completarea Legii austerității, nr. 296/2023.
Ministerul Finanțelor propune măsuri fiscale
Noile propuneri fiscale urmăresc ținerea sub control a deficitului bugetar. Autorii proiectului de reglementare propun aceste măsuri pentru a introduce o rigurozitate mai mare în programarea cheltuielilor bugetare.
„În contextul economic și geo politic actual, extrapolând trendul veniturilor și a cheltuielilor pe baza datelor operative, precum și a modificările survenite în planificarea trimestrială, s-a estimat că pentru ținerea sub control a deficitului bugetar este necesară sporirea eforturilor de colectare a veniturilor din economia internă la nivelul programat, iar pe partea de cheltuieli este necesară o prioritizare a acestora, în special evitarea de cheltuieli de natura bunurilor și serviciilor care nu sunt absolut necesare, prudență în angajarea de noi cheltuieli și o mai mare rigurozitate în programarea cheltuielilor bugetare”, se arată în nota de fundamentare a proiectului.
Astfel, pe lângă impactul așteptat de la legea austerității, Ministerul Finanțelor propune o serie de măsuri menite să stabilească limitele generale ale politicii fiscal-bugetare.
Finanțele au nevoie de bani pentru pensii și salarii
Ministerul Finanțelor are nevoie de fonduri anul viitor pentru ca guvernul să-și îndeplinească promisiunile. Urmează o majorare a pensiilor de stat cu 13,8% începând cu luna ianuarie 2024. Ulterior, va avea loc și recalculare a veniturilor pensionarilor conform Legii nr.360/2023 privind sistemul public de pensii.
De asemenea, va urma o creștere a salariilor de bază a majorarea cu 5% a salariilor de bază pentru personalul bugetar. Excepție va face personalul din sistemul de Educație. În acest caz sunt prevăzute majorări salariale de 20%, acordate în două tranșe începând de la 1 ianuarie și 1 iunie 2024.
Ministerul Finanțelor propune măsuri suplimentare
propune o serie de măsuri pentru ca bugetul pentru anul viitor să se mențină în limite rezonabile și pentru a ține deficitul sub control. Astfel, pentru a crește veniturile la bugetul public se propun următoarele reglementări:
- creșterea eficienței colectării/reducerea evaziunii fiscale/digitalizarea administrației fiscale;
- aplicarea impozitului pe monopolul din sectorul energiei electrice și al gazului natural (O.G. nr.5/2013) și a impozitului asupra sumelor rezultate din diferențe de preț la vânzarea gazelor natural (O.G. nr.6/2013) până 31 decembrie 2025, inclusiv;
- majorarea taxelor percepute pentru activitățile din domeniul jocurilor de noroc;
- creșterea contribuțiilor la Pilonul II de pensii, începând cu anul 2024, de aproximativ 0,2 puncte procentuale din PIB;
- veniturile din vânzarea licențelor de tip 5G de către ANCOM în perioada 2024-2027;
- repartizarea unei cote de minimum 90% din profitul net realizat sub formă de dividende/vărsăminte la bugetul de stat pentru societățile naționale, companiile naționale și societățile cu capital integral sau majoritar de stat, precum și regiile autonome.
Anularea unor beneficii pentru bugetari
Pe de altă parte, concomitent cu creșterea veniturilor, se propun o serie de reglementări menite să contribuie la reducerea cheltuielilor bugetare.
- munca suplimentară efectuată de personalul bugetar se va compensa numai cu timp liber corespunzător, cu anumite exceptii prevăzute de lege;
- instituţiile şi autorităţile publice nu acordă personalului premii; cuantumul compensaţiei băneşti, respectiv al alocaţiei valorice pentru drepturile de hrană, valoarea financiară anuală a normelor de echipare şi valoarea financiară a drepturilor de echipament se menţin în plată la nivelul acordat pentru luna decembrie 2023;
- suspendarea ocupării prin concurs sau examen a posturilor vacante sau temporar vacante;
- neacordarea de ajutoare, plăți compensatorii la pensionare;
- menţinerea în anul 2024 în plată la nivelul acordat/cuvenit pentru luna decembrie 2023 a unor drepturi;
- rentele viagere prevăzute la art. 64 din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, se acordă în cuantumul aflat în plată în luna decembrie 2023;
- cuantumul lunar al indemnizaţiei de merit se menţine la nivelul din luna decembrie 2023, de 6.240 lei;
- reduceri de tarife sau, după caz, gratuităţi, numai în limita a 3 călătorii dus-întors sau 6 călătorii simple, la facilităţile de transport stabilite prin acte normative pentru unele categorii de persoane.
Cheltuielile de personal, limitate la 8,5% din PIB
Ministerul Finanțelor a elaborat Strategia fiscal - bugetară pentru perioada 2024-2026. Acest document fundamentează plafoanele indicatorilor incluși în proiectul de act normativ.
În anul 2024 pentru soldul bugetar a fost stabilită o limită de –5,0% din PIB, iar pentru cheltuielile de personal un plafon de 8,5% din PIB. În anul 2025 pentru soldul bugetar a fost stabilită o limită de -4,7% din PIB, iar pentru cheltuielile de personal un plafon de 8,0% din PIB.
Conform estimărilor propuse de Ministerul Finanțelor, la finalul anului 2024, plafonul propus pentru datoria guvernamentală, este de 49,8% din PIB.