Ministerul Educației, război împotriva elevilor care nu poartă mască! Sancțiuni crunte!
- Dragos Manea
- 2 octombrie 2020, 17:55
Ministrul Educației, Monica Anisie, a declarat că elevii care refuză să poarte masca de protecție riscă scăderea notei la purtare.
Monica Anisie a anunțat că vor exista sancțiuni severe pentru elevii care refuză să poarte masca de protecție în incina școlii.
Aceștia riscă să li se scadă nota la purtare, a mai anunțat vineri Monica Anisie.
„Dacă un copil nu respectă regulile, trebuie să îi explice profesorul că este important să se gândească la pericolul pe care îl realizează față de cei din jurul lui, având în vedere faptul că există posibilitatea să aibă virusul respectiv.
Există în regulamentul pentru organizarea și funcționarea unității de învățământ prevederi cu privire la sancționarea elevilor, de asemenea, în statutul elevului sunt prevăzute.
Dacă vă uitați la noul regulament sunt prevederi și pentru această perioadă. Noi am dat ordin de ministru, cu un nou regulament de organizare și funcționare a unității de învățământ”, a spus Monica Anisie, conform Cancan.
Scăderea notei la purtare
„Nu există acum să spunem niște sancțiuni care să vină în defavoarea elevului. În primul și primul rând, noi trebuie să îi spunem elevului că riscă să i se scadă nota la purtare. Știm că având un comportament neadecvat în spațiul școlii, din punctul ăsta de vedere, nerespectând măsurile, riscă să i se scadă nota la purtare”, a mai spus Monica Anisie.
Situația din România este alarmantă!
Până astăzi, 2 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 132.001 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 105.582 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.343 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Până astăzi, 4.915 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.
În intervalul 01.10.2020 (10:00) – 02.10.2020 (10:00) au fost înregistrate 53 de decese (36 bărbați și 17 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Harghita, Iași, Maramureș, Mehedinți, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Vâlcea, Vaslui, Ilfov și Municipiul București.