Mihai Viteazu, Horea, Cloșca și Crișan, declarați prin lege martiri și eroi ai neamului românesc
- Alexandru Toader
- 30 iunie 2020, 15:54
Două proiecte de lege prin care Mihai Viteazu, Horea, Cloșca și Crișan să fie declarați eroi martiri ai neamului românesc au fost adoptate, marți, de Parlament.
Astfel, autoritățile locale și centrale vor putea organiza ceremonii în 27 mai și în 2 noiembrie. Totodată, Parlamentul a hotărât comemorarea Zilei Martirilor Români de la Beliș.
„Se declară martir și erou al națiunii române Mihai Viteazul, Domn al Țării Romanești și al Moldovei și Principe al Transilvaniei, pentru rolul marcant pe care l-a avut în săvârșirea Primei Uniri a poporului român și pentru curajul și sacrificiul său marcant în istoria României. Ceremoniile se vor desfășura anual în data de 27 mai și pot fi marcate de autoritățile administrației publice centrale și locale, precum și de instituțiile publice de cultură din țară și din străinătate, prin organizarea unor programe și manifestări cu caracter cultural-științific”, conține proiectul de lege prin care Mihai Viteazu este declarat martir și erou al neamului românesc.
Ceremoniile anuale pentru Horea, Cloșca și Crișan vor avea loc pe 2 noiembrie şi pot fi marcate de autorităţile centrale şi locale, precum şi de instituţiile publice de cultură din ţară şi din străinătate, prin organizarea unor programe şi manifestări cu caracter cultural-ştiinţific.
„Se declară martiri și eroi ai națiunii române, Vasile Nicula, Ion Oargă, și Gheorghe Crișan, cunoscuți popular sub numele Horea, Cloșca și Crișan, pentru rolul, curajul, eroismul și sacrificiul lor din timpul răscoalei țărănești din anul 1784. Ceremoniile se vor desfășura anual în data de 2 noiembrie și pot fi marcate de autoritățile administrației publice centrale și locale, precum și de instituțiile publice de cultură din țară și din străinătate, prin organizarea unor programe și manifestări cu caracter cultural-științific”, se mai arată în legea adoptată de Parlament.
Propunerea legislativă a fost iniţiată de senatorii PSD Carmen Dima, Lucian Romaşcanu şi Viorel Salan şi deputaţii PSD Natalia Intotero, Costel Lupaşcu, Laurenţiu Nistor, Alina Teiş şi Beatrice Tudor şi deputatul PNL Florin Roman – stipulează: „Se declară martir şi erou al naţiunii române Mihai Viteazul, domn al Ţării Româneşti, domnul Moldovei şi Principe al Transilvaniei, pentru rolul marcant pe care l-a avut în săvârşirea primei Uniri a poporului român, pentru curajul şi sacrificiul său marcant în istoria României”.
Altă propunere legislativă a aceloraşi iniţiatori prevede: „Se declară martiri şi eroi ai naţiunii române Vasile Nicula, Ion Oargă şi Gheorghe Crişan, cunoscuţi popular sub numele Horea, Cloşca şi Crişan, pentru rolul curajul, eroismul şi sacrificiul lor în timpul Răscoalei Ţărăneşti din 1784”.