Mihai Savin, investit în funcția de președinte al Autorității Vamale Române

Mihai Savin, investit în funcția de președinte al Autorității Vamale RomâneSursp foto: Captură video

Mihai Savin, fost vicepreședinte al Autorității Vamale Române, a preluat conducerea instituției după ce a fost numit luni în funcția de președinte, printr-o decizie publicată în Monitorul Oficial și semnată de Ilie Bolojan.

Mihai Savin, eliberat din funcția de vicepreședinte și numit președinte al Autorității Vamale Române

La data intrării în vigoare a deciziei, Mihai Savin a fost eliberat din funcția de vicepreședinte al Autorității Vamale Române, funcție deținută cu rang de subsecretar de stat, potrivit documentului publicat în Monitorul Oficial.

„La data prevăzută la art. 1, domnul Mihai Savin se numește în funcția de președinte, cu rang de secretar de stat, al Autorității Vamale Române” se arată în documentul care a fost semnat de premierul Bolojan și publicat în Monitorul Oficial.

Potrivit aceleiași decizii, la data prevăzută la articolul 1, Mihai Savin a fost numit în funcția de președinte al Autorității Vamale Române, cu rang de secretar de stat, prin actul semnat de premierul Ilie Bolojan.

Mihai Savin a ocupat funcția de director adjunct la Apa Nova București

Timp de trei ani, Mihai Savin a ocupat funcția de director adjunct al Apa Nova București, una dintre principalele companii de servicii publice din Capitală. Ulterior, acesta a fost numit membru al Consiliului de Administrație al Companiei Municipale de Dezvoltare Durabilă București, structură aflată în subordinea administrației locale.

Vamă

Vamă. Sursă foto: Facebook

De asemenea, Mihai Savin a ocupat, pentru o perioadă de câteva luni, funcția de director general al Companiei de Termoficare Prahova SA.

Schimbări recente la conducerea Autorității Vamale Române

Tot luni, fostul președinte al Autorității Vamale Române, Bogdan Bălan, a fost eliberat din funcție, potrivit unei hotărâri publicate în Monitorul Oficial. Actul normativ oficializează încetarea mandatului acestuia la conducerea instituției, fără a include alte precizări suplimentare.

Schimbările de la nivelul conducerii AVR au loc la doar câteva luni de la numirile anterioare. Bogdan Bălan și Mihai Savin au fost numiți în funcțiile de președinte, respectiv vicepreședinte al Autorității Vamale Române în luna septembrie a anului trecut.

1
2