MESAJUL CONTROVERSAT transmis de preşedintele Turciei, femeilor: „Respingerea maternității înseamnă renunțarea la umanitate”
- Otilia Matei
- 5 iunie 2016, 20:07
Președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a transmis tuturor femeilor din ţara sa un mesaj contestat de numeroşi cetăţeni. Această remarcă controversată a fost lansată pe tema creşterii populaţiei Turciei.
Duminică, în cadrul unei conferinţe de presă, Erdogan le-a transmis femeilor că datoria lor morală este să aibă o familie numeroasă, spunând că acestea ar trebui să aibă cel puţin trei copii. De asemenea, a ţinut să menţioneze că el este un susţinător înfocat al dreptului lor de a-şi construi o carieră profesională, dar a insistat că datoria principală este aceea de a-şi întemeia o familie numeroasă.
"Respingerea maternității înseamnă renunțarea la umanitate. Le-aș recomanda să facă cel puțin trei copii pentru că familiile puternice conduc naţiuni puternice", a punctat el într-un discurs susținut la inaugurarea noului sediu al Asociației Femeilor Turce și a Democrației (KADEM).
Într-un alt discurs, Erdogan a susținut lunea trecută că familiile musulmane trebuie să respingă planningul familial și contracepția, afirmație criticată apoi de activistele feministe. "O spun foarte clar. Vom crește descendența noastră (...) Ni se vorbește de contracepție, de planning familial. Nicio familie musulmană nu poate avea o asemenea mentalitate'" a spus președintele turc, care el însuși are patru copii, doi băieți și două fete, scrie Agerpres.