Mesaj din SUA pentru Simion: Va fi următorul președinte al României

Mesaj din SUA pentru Simion: Va fi următorul președinte al RomânieiGeorge Simion. Sursa foto: Facebook

Anna Paulina Luna, congresman republican, membru al Camerei Reprezentanților din SUA, a transmis un mesaj de susținere pentru candidatul AUR, George Simion. Aceasta a spus că liderul AUR are toate șansele să ajungă președintele României și să se plieze pe ideologia lui Donald Trump.

Un congresman republican, mesaj de susținere pentru Simion

„Prietenul meu George Simion este principalul favorit pentru a deveni următorul președinte al României! El va conduce România în direcția corectă, trimițând o undă de șoc în ordinea globală. El este pentru pace și transparență și va lucra cu și va susține politicile președintelui Trump!”, a scris Anna Paulina Luna pe X.

AUR, despre mesajul Annei Paulina Luna

Reprezentanții AUR au salutat mesajul de susținere al Annei Paulina Luna.

„Anna Paulina Luna, membră a Camerei Reprezentanţilor a SUA, și-a exprimat public sprijinul pentru candidatul la președinția României, George Simion, descriindu-l drept favorit pentru a deveni următorul președinte al României.

Anna Paulina Luna

Anna Paulina Luna. Sursa foto Wikipedia

În declarația sa, reprezentanta SUA a subliniat angajamentul lui George Simion față de pace, transparență și dorința de colaborare cu liderii internaționali care susțin suveranitatea și respectul față de cetățeni”, au transmis reprezentanții AUR.

Anna Paulina Luna este un politician american, veteran al Forțelor Aeriene, care ocupă funcția de reprezentant al SUA pentru districtul 13 al Congresului din Florida din 2023. Membră a Partidului Republican, ea este prima femeie mexicano-americană aleasă în Congres din Florida.

Alți lideri care l-au felicitat pe George Simion

Și Marine Le Pen, lidera partidului Rassemblement National (RN) din Franţa, a salutat rezultatul obţinut de George Simion în primul tur al alegerilor prezidenţiale din România, descriindu-l drept „un bumerang foarte frumos” pentru Europa.

Vicepremierul italian Matteo Salvini, lider al partidului Lega, l-a felicitat pe liderul AUR și a criticat Bruxelles-ul.

De asemenea, Marion Maréchal, un oficial al partidului Reconquête!, l-a felicitat pe Simion: „Felicitări aliatului nostru George Simion, care a ieșit pe primul loc în primul tur al alegerilor prezidențiale din România”.