Măsuri drastice pe Dunăre. Risc de blocare a navigației și intervenție militară din cauza nivelului scăzut al fluviului

Măsuri drastice pe Dunăre. Risc de blocare a navigației și intervenție militară din cauza nivelului scăzut al fluviuluiSursa foto: Arhiva EVZ

Nivelul Dunării în zona Cernavodă continuă să scadă vertiginos, atingând noi valori minim istorice care pun sub presiune funcționarea centralei nuclearoelectrice. În acest context, autoritățile au elaborat un plan temporar de intervenție pentru a garanta alimentarea cu apă necesară răcirii reactoarelor. Măsurile pregătite de Comitetul Național pentru Situații de Urgență prevăd instalări de bariere modulare, pompare de mare capacitate, posibile restricții de navigație și sprijin din partea structurilor de geniu ale armatei, conform news.ro. 

Măsuri drastice pe Dunăre. Risc de blocare a navigației și intervenție militară din cauza nivelului scăzut al fluviului

Evoluția debitelor fluviului este nefavorabilă funcționării optime a centralei de la Cernavodă, unde cele două reactoare operaționale asigură o cincime din consumul național de energie electrică. Cota raportată în raport cu punctul de referință al stației hidrometrice a atins nivelul de -256 cm, depășind pragul minim stabilit în luna septembrie. Estimările hidrologilor arată că tendința de scădere va continua și în zilele următoare, coborând spre -267 cm.

Pentru menținerea proceselor de răcire în parametrii de siguranță, încă din prima parte a lunii august au fost demarate lucrări tehnice pe fluviu. Ulterior, analiza situației la nivel guvernamental a condus la redactarea unui set de măsuri urgente destinate gestionării debitelor în zona de bifurcație a Canalului Bala cu Dunărea Veche.

Soluția tehnică: baraje temporare și sisteme de pompare

Proiectul de hotărâre elaborat de CNSU propune o schemă tehnică temporară și reversibilă pe canalul de legătură cu centrala. Planul urmărește suplimentarea volumului de apă din bazinul de distribuție prin blocarea parțială a secțiunii de curgere și activarea unor echipamente de mare putere.

„Pentru asigurarea resursei de apă necesară Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă, se aprobă constituirea în regim de urgenţă a unui sistem de intervenţie temporar, modular, etapizat şi reversibil pe Canalul de derivaţie (de legătură) către CNE Cernavodă constând în realizarea unei închideri modulare temporare cu barje/ gabara lestate şi pontoane pe o secţiune transversală de aproximativ 170 m pusă în operă progresiv, precum şi operaţionalizarea unor sisteme de pompare de mare capacitate, care să suplimenteze volumul de apă din bazinul de distribuţie al CNE Cernavodă”, se arată în proiectul Hotărârii CNSU pregătit pentru adoptare, document consultat de News.ro.

Amplasarea structurilor plutitoare se va realiza treptat, în baza unei documentații tehnice care va stabili distanțele, adâncimea de afundare și modul de ancorare. Efortul logistic va fi coordonat de Apele Române în colaborare cu Nuclearelectrica, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și Administrația Canalelor Navigabile.

„Sistemele de pompare de mare capacitate se dimensionează astfel încât să poată asigura transferul unui debit suplimentar în bazinul de distribuţie al CNE Cernavodă de cel puţin 6,5 mc/s”, se arată în schiţa Hotărârii CNSU.

sursa: Facebook

Sistemul va rămâne activ până când debitul fluviului va înregistra o creștere constantă

Măsurile au un caracter strict preventiv și nu afectează cadrul de securitate nucleară sub care funcționează obiectivul energetic.

„Cota de 1,58 m dMB la CNE Cernavodă prevăzută în prezenta hotărâre reprezintă un prag operativ preventiv pentru declanşarea măsurilor hidraulice şi de mobilizare logistică şi nu modifică limitele, condiţiile de exploatare, cerinţele de securitate nucleară sau obligaţiile stabilite prin autorizaţiile şi reglementările aplicabile CNE Cernavodă”, se mai arată în Hotărârea CNSU, redactată dar neadoptată.

Sistemul va rămâne activ până când debitul fluviului va înregistra o creștere constantă pe o perioadă de cel puțin 72 de ore, iar măsurătorile din teren vor confirma că alimentarea se poate realiza natural. Pe durata operațiunilor, Nuclearelectrica va asigura combustibilul și resursele logistice necesare echipamentelor de pompare și utilajelor de dragaj.

Restricții posibile pe Canalul Dunăre-Marea Neagră și implicarea Armatei

Atingerea pragului critic va atrage după sine modificări majore în traficul fluvial din zonă. Ministerul Transporturilor, prin instituțiile subordonate și Autoritatea Navală Română, va aplica măsuri de limitare sau oprire a tranzitului de nave.

„La atingerea pragului de 1,58 m dMB la CNE Cernavodă, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, prin Compania Naţională Administraţia Canalelor Navigabile S.A., Regia Autonomă Administraţia Fluvială a Dunării de Jos Galaţi şi Autoritatea Navală Română, fiecare potrivit competenţelor legale, dispun şi pun în aplicare fără întârziere măsurile necesare pentru restricţionarea sau sistarea temporară a navigaţiei şi a ecluzărilor pe Canalul Dunăre Marea Neagră şi pe sectoarele Dunării Vechi afectate de operaţiunile de intervenţie”, se mai arată în Hotărârea CNSU, neadoptată încă.

Reluarea circulației navale se va face treptat, doar după stabilizarea condițiilor hidrologice. În paralel, AFDJ Galați va derula lucrări de dragaj pentru menținerea adâncimilor optime la confluența cu Gura Bala, iar structurile MAI vor securiza perimetrul de lucru.

Hidroelectrica va contribui prin suplimentarea debitelor

Pentru punerea în aplicare a soluției tehnice a fost solicitat și sprijinul Ministerului Apărării Naționale. Ministerul Apărării Naţionale este şi el implicat: „sprijină efortul instituţional prin efectuarea de măsurători topobatimetrice, hidrografice şi geodezice, asigurarea capabilităţilor navale şi de geniu necesare instalării şi operării platformelor şi podurilor de pontoane, sprijin cu scafandri şi participarea la operaţiunile tehnice necesare amplasării, stabilizării în amplasament şi retragerii celorlalte elemente temporare”.

De asemenea, Hidroelectrica va contribui prin suplimentarea debitelor evacuate din lacurile de acumulare cu un aport cuprins între 50 și 100 metri cubi pe secundă, în limita disponibilităților.

Hărțile operative și documentele finale urmează să devină aplicabile imediat după aprobarea formală și publicarea actului normativ în Monitorul Oficial.