Schimbare la vârful CNE Cernavodă. Cine este Bogdan Deaconu, noul director tehnic numit de Nuclearelectrica
- Nicolae Comănescu
- 12 noiembrie 2026, 17:22
Nuclearelectrica. Sursă foto: Facebook
Nuclearelectrica SA a anunțat numirea inginerului Bogdan Deaconu în funcția de director tehnic al Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă, începând cu data de 1 decembrie. Decizia vine în contextul în care acesta îl înlocuiește pe Dumitru Benchea, schimbare decisă de companie după deconectarea Unității 1 de la Sistemul Energetic Național, la numai trei zile de la reconectarea acesteia în rețea.
Potrivit unui comunicat emis de companie, noua numire urmărește o prioritate strategică majoră: restabilirea excelenței în zona tehnică. Aceasta vizează performanța echipamentelor, eficacitatea organizației de inginerie și consolidarea unei culturi a prevenției și a îmbunătățirii continue, elemente care au menținut în trecut unitățile de la Cernavodă în fruntea clasamentelor mondiale ale factorului de capacitate.
Schimbare la vârful CNE Cernavodă. Cine este Bogdan Deaconu, noul director tehnic numit de Nuclearelectrica
”SN Nuclearelectrica S.A. anunţă numirea lui Bogdan Deaconu în funcţia de Director Tehnic al Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă, începând cu data de 1 decembrie 2026. Numirea răspunde unei priorităţi strategice: restabilirea nivelului de excelenţă pe zona tehnică – performanţa echipamentelor, eficacitatea organizaţiei de inginerie şi consolidarea unei culturi a prevenţie şi de îmbunătăţire continuă – care a plasat constant unităţile nucleare de la Cernavodă pe primele locuri în clasamentele mondiale ale factorului de capacitate”, arată, joi, compania într-un comunicat de presă.

sursa: nucleareelctrica
Noul director tehnic își propune să îmbunătățească performanțele operaționale ale centralei și să readucă unitatea la standardele înalte care au consacrat-o pe plan internațional.
”CNE Cernavodă a demonstrat, de-a lungul anilor, că îşi merită locul în topul celor mai performante centrale nucleare din lume. Acesta este standardul la care ne raportăm. La nivel internaţional, am lucrat cu centrale care şi-a reechilibrat performanţa şi ştiu ce funcţionează: echipamente reziliente, probleme identificate la timp, procese eficiente, oamenii potriviţi la locul potrivit şi o cultură în care fiecare persoană îşi asumă, cu responsabilitate, rezultatul final. Echipa de la CNE Cernavodă are competenţa şi angajamentul necesare pentru a-şi reconfirma performanţa la nivel tehnic. Rolul meu este să creez cadrul în care atuurile echipei să se transforme în rezultate vizibile şi sustenabile”, a declarat Bogdan Deaconu.
13 ani de experineță
Cariera lui Bogdan Deaconu în industria nucleară se întinde pe parcursul a 13 ani, fiind format în interiorul centralei și acumulând totodată doi ani de experiență în cadrul Institute of Nuclear Power Operations (INPO), organizație recunoscută pentru stabilirea standardelor globale de excelență în operațiunile nucleare.
Reprezentanții companiei subliniază că experiența sa reprezintă exact profilul de care unitatea are nevoie în această etapă.
”Bogdan Deaconu aduce exact mixul de care Cernavodă are nevoie: cunoaşterea în profunzime a echipamentelor centralei şi experienţa directă a modului în care cele mai bune centrale din lume îşi menţin performanţa”, se arată în comunicat.
De-a lungul parcursului său profesional, noul director tehnic a ocupat mai multe roluri esențiale. Între 2019 și 2024, el a fost coordonatorul principal al programului dedicat extinderii duratei de viață a Unității 1, gestionând activitățile de la faza de inițiere și dezvoltare până la implementare.
De ce a fost schimbată conducerea
Activitatea sa în cadrul sectorului nuclear a debutat în anul 2013, când a lucrat ca inginer tehnolog la RATEN – CITON, având responsabilități de proiectare și analiză pentru sistemele CNE Cernavodă. Începând din 2016, s-a alăturat echipei de la Cernavodă, unde a coordonat programe dedicate componentelor critice ale reactorului, precum canalele de combustibil, conductele feeder și vasul calandria. Ulterior, din poziția de inginer specialist, a coordonat activitățile de inspecție și evaluare a stării componentelor critice atât din zona nucleară, cât și din cea clasică. De asemenea, între 2021 și 2024, a condus Serviciul Componente Pasive, gestionând planurile de control al îmbătrânirii, managementul condiției componentelor critice și asigurând interfața interdepartamentală pentru programele de suport.
Schimbarea conducerii tehnice survine pe fondul unor evenimente operaționale recente. La mijlocul lunii noiembrie, Nuclearelectrica a anunțat că reconectarea Unității 1 a CNE Cernavodă la Sistemul Energetic Național a fost amânată cu o zi față de calendarul inițial, atingerea puterii nominale fiind programată pentru 14 noiembrie. Această decalare a fost generată de necesitatea alocării unui timp suplimentar pentru finalizarea lucrărilor de remediere, respectând cu strictețe normele de securitate nucleară.