Marile dispute ale lui Ciprian Ciucu cu primarul general Nicușor Dan

Marile dispute ale lui Ciprian Ciucu cu primarul general Nicușor Dan

Primarul general Ciprian Ciucu trebuie să rezolve acum și problemele pentru care s-a luptat cu edilul Nicușor Dan, în anii de mandat când unul administra Sectorul 6, iar celălalt era primarul Bucureștiului. De multe ori relațiile au fost încordate, iar într-unul dintre cazuri au existat acuzații pentru moarte unui om.

Ciprian Ciucu are un parcurs în politică destul de sinuos, dar de multe ori s-a intersectat cu Nicușor Dan. După ce a abandonat cariera jurnalistică, Ciprian Ciucu s-a orientat spre politica mare. S-a reînscris în PNL, partid al cărui membru fusese în studenție. L-a cunoscut și pe Nicușor Dan cu a lui Uniune Salvați Bucureștiul. Apoi a căpătat vizibilitate publică datorită Monicăi Macovei cu care a încercat proiectul formării partidului M10, chiar dacă a fost un eșec.

Revenit în PNL a fost luat sub protecție de Ludovic Orban, care a văzut în el o tânără speranță. Cu sprijinul lui, Ciprian Ciucu a intrat în grațiile premierului Florin Cîțu și a ajuns să candideze la primăria Sectorului 6, în 2020, și să câștige alegerile.

Devenit primar, Ciucu a încercat să schimbe și organizarea administrației și fața multor zone din sector. I-a ieșit, chiar dacă a avut multe dispute cu primarul general Nicușor Dan din cauza unor proiecte, avize, lipsă de comunicare, ba au existat contre dure chiar și pe marginea unei tragedii petrecută în ianuarie 2023.

Cazul Ana Oros, câinii maidanezi și ASPA de la Capitală

La sfârșitul lunii ianuarie 2023, Ana Oros (43 de ani) a fost omorâtă de o haită de câini maidanezi pe un teren viran de lângă Lacul Morii. O tragedie fără margini. Cazul a devenit și prilej de acuze între primăria Sectorului 6 și primăria Capitalei care are în componență celebrul departament pentru animale – ASPA.

Primarul Ciucu arăta acte că a sesizat și a cerut ajutorul ASPA, cu atribuții și cu hingheri în dotare, înainte de tragedie. Directoarea de la ASPA, Diana Muscă, nu a făcut nimic. Primarul Nicușor Dan a apărat-o, a luat poziție public. S-a derulat un conflict verbal, cei doi primari aducându-și tot felul de acuze. Ciprian Ciucu a arătat că nu există niciun plan coerent de rezolvare a situației câinilor maidanezi și că se acționează pompieristic. De aceea s-a ajuns și la moartea acelei femei.

Acum, din funcția de primar general, Ciprian Ciucu va trebui să facă funcțională ASPA. Îi reamintesc ce spunea atunci în podcastul Evz „Hai, România”:

„ASPA spune că <nu au cum să prindă câinii, e imposibil să-i prindă>. Scriu că aceștia s-au refugiat pe spațiul privat și trebuie să intervină Poliția Locală a sectorului. Ei folosesc această scuză permanent. Oamenii lor erau insuficienți, prost echipați și nu puteau să facă față numărului mare de câini care a ajuns în București. ASPA a distrus sistematic sistemul de prindere a acestor câini. Nu mai aveau locuri în adăpost? Nu-i nimic, să le construiască adăposturi. Cum justifică ASPA că a redus numărul de angajați de la 90 la 13?", a afirmat Ciprian Ciucu.

Există o lege clară, dar un mecanism care, s-a dovedit în multe situații, nu funcționează.

Primarul sectorul 6 Ciprian Ciucu i-a pus frână la trenul metropolitan

În primăvara lui 2022, Ciprian Ciucu a răbufnit la adresa primarului Capitalei. Nu a fost de acord cu trenul metropolitan promis de Nicușor Dan bucureștenilor și a spus că e inutil pentru un traseu în Sectorul 6. El avea un proiect de parc, pe care l-a și construit după mai multe contre cu primarul general: Parcul Liniei.

Pentru realizarea trenului metropolitan pe infrastructura existentă a CFR, Nicușor Dan a propus finanțarea prin PNRR. Lucrările de modernizare a căilor ferate includeau, în proiectul primarului general, reparații capitale ale șinelor, reabilitarea stațiilor existente și construirea de noi stații, modernizarea trecerilor la nivel, pasaje rutiere, electrificarea liniilor, iar în privința mijloacelor de transport avea în vedere achiziția a 50 de trenuri electrice.

Primarul Ciucu nu a fost de acord, argumentând că pe bd. Iuliu Maniu este metrou, pe bd. Timișoara este tramvai și că se va extinde linia peste Șoseaua de Centură. O asemenea investiție nu se justifică, a transmis el primarului Dan. De asemenea, a susținut public că el va face acel parc pe 4 ha pentru cetățeni fiindcă nu are rost să țină terenul în mizerie 7-8-10 ani, până cei de la Primăria Capitalei vor face proiectul cu trenul metropolitan.

S-au luat de la niște copaci

Mai 2023. Un alt exemplu de dispută între primarul Nicușor Dan și primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu. A fost un întreg scandal cu lărgirea și modernizarea străzii Valea Largă, o stradă de pământ care leagă două artere importante din cartierul Drumul Taberei – Prelungirea Ghencea și bulevardul Timișoara. Ciucu a cerut autorizație de luni de zile, Nicușor Dan nu a semnat-o. Primăria Sectorului 6 vroia să taie 400 de arbori ca să poată continua şantierul şi se oferea să planteze în locul lor de două ori mai mulţi.

Primarul Capitalei a replicat. I-a cerut lui Ciucu să fie strămutaţi 97 de arbori şi să aşteapte avizul subalternilor de la Direcţia de Mediu ca să dea aprobarea.

Declarația primarului de la Sectorul 6 a venit să întărească ideea de dispută cu primarul Nicușor Dan.

„Am făcut exproprieri. Sectorul 6 a dat zeci de milioane de lei pentru a face exproprieri pentru acest drum. (...) Este proiectat cu tot cu utilităţi, cu apă, canal, cu iluminat public, la două benzi pe sens, piste de biciclete şi trotuare largi. (...) Acum se lucrează la apă, canal deja şi nu mai pot avansa, în lipsa avizului de defrişare de la PMB. Deci, dânşii, dacă nu primesc acest aviz de defrişare, vor muta muncitorii şi utilajele în alte părţi”, a explicat Ciucu într-o conferinţă de presă.

Ciucu a criticat  relațiile de necolaborare ale primarului Dan

În cadrul unui interviu din Evenimentul zilei, primarul de atunci al Sectorului 6 a adus critici primarului general Nicușor Dan, cu care nu reușea să aibă o colaborare normală. Ciucu a spus că un primar trebuie să fie un bun politician, să aibă Consiliul Municipal aproape, să îi asculte pe consilierii tuturor partidelor și să colaboreze.

„Un primar general trebuie să aibă o legătură cu Guvernul. Până acum, nici Firea și nici Nicușor Dan nu s-au descurcat în acest subiect. Partea de leadership lipsește la acest moment”, spunea în 2022 Ciprian Ciucu.

În concluzie, vom vedea cum va decurge de acum înainte relația primarului Capitalei, Ciprian Ciucu, cu președintele României, Nicușor Dan. Cu Guvernul, prin Ilie Bolojan, este clar că are afinități, fiindcă premierul a recomandat electoratului să-l aleagă edilul Bucureștiului, chiar dacă președintele Dan l-a preferat pe Cătălin Drulă de la USR. O dispută între Palate, care vom vedea cum va evolua.

3
3