Marele Premiu al Bahrainului va fi organizat în Malaysia. Cursa de Formula 1 revine la Sepang
- Andrei Arvinte
- 26 iulie 2026, 17:04
Formula 1 schimbă o penalizare intens criticată. Sursă Foto: Arhiva EVZ
Marele Premiu al Bahrainului, anulat în aprilie pe fondul războiului din Orientul Mijlociu, va fi organizat în Malaysia, pe circuitul de la Sepang, în perioada 2-4 octombrie. Decizia a fost anunțată duminică de Federația Internațională de Automobilism (FIA), în marja Marelui Premiu al Ungariei.
Guvernul din Malaysia, de acord să găzduiască concursul
„Marele Premiu al Bahrainului nu se va putea desfăşura în Bahrain, iar guvernul Malaysiei şi-a dat acordul ca acesta să fie organizat pe circuitul de la Sepang, în perioada 2-4 octombrie”, au precizat autorităţile într-un comunicat.
Cursa va avea loc pe 4 octombrie, între Marele Premiu de la Baku și etapa următoare, programată la Singapore. Evenimentul va purta oficial denumirea de „Marele Premiu al Bahrainului din Malaysia”.
Circuitul de la Sepang revine astfel în calendarul Formulei 1 după o absență de aproape un deceniu. Pista, situată în apropierea aeroportului din Kuala Lumpur, a găzduit curse de Formula 1 între 1999 şi 2017, perioadă în care aici au fost organizate 19 Mari Premii.
Circuitul din Malaysia găzduiește un Mare Premiu MotoGP din 1999
„Este o veste excelentă pentru fanii noştri. Şi dovada că sportul nostru ştie să se adapteze indiferent de condiţii”, a declarat Stefano Domenicali, preşedintele Formulei 1.
Sepang are, de asemenea, o experiență îndelungată în organizarea competițiilor internaționale de motorsport. Circuitul găzduiește un Marele Premiu de MotoGP încă din 1999, iar infrastructura și autoritățile locale sunt obișnuite cu evenimente de amploare.
În urma modificărilor, calendarul Formulei 1 din 2026 va avea 23 de curse, în loc de 24, cât era prevăzut inițial. Marele Premiu al Arabiei Saudite, programat în aprilie la Jeddah, a fost anulat și nu a fost reprogramat.

MotoGP. Sursă foto: Facebook
Incertitudini pentru ultimele două curse ale sezonului
Semne de întrebare există în continuare în privința finalului de sezon. Ultimele două etape ar trebui să aibă loc în Qatar și la Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite, pe 29 noiembrie și, respectiv, 6 decembrie.
Există posibilitatea ca ambele curse să fie anulate, iar organizatorii analizează mai multe variante pentru înlocuirea lor. Printre opțiunile luate în calcul se numără organizarea a două Mari Premii consecutive la Las Vegas, la sfârșitul lunii noiembrie, sau disputarea uneia ori a două curse finale în Europa.
În cazul unei mutări în Europa, circuitele de la Imola, în Italia, și Portimão, în Portugalia, ar fi printre principalele variante.
O decizie finală privind cele două etape din Golf nu este așteptată înainte de sfârșitul lunii septembrie sau începutul lunii octombrie. Organizatorii preferă să urmărească evoluția situației din regiune înainte de a lua o hotărâre definitivă.
Conflictul din Orientul Mijlociu ar putea afecta și alte competiții internaționale. Ultimele două etape ale Campionatului Mondial de Anduranță (WEC) sunt programate în Qatar, în octombrie, și în Bahrain, în noiembrie, iar acestea ar putea fi înlocuite cu curse organizate în Europa.
De asemenea, Marele Premiu al Qatarului de MotoGP, programat inițial în aprilie și apoi amânat pentru noiembrie, ar putea fi anulat. În aceeași situație se află și Raliul Arabiei Saudite, a 14-a și ultima etapă a campionatului WRC, programată la Jeddah în noiembrie.