Anchetă privind proprietățile Regelui Charles și Prințului William: Peste o sută de case regale au probleme grave cu eficiența energetică și mucegaiul

Anchetă privind proprietățile Regelui Charles și Prințului William: Peste o sută de case regale au probleme grave cu eficiența energetică și mucegaiulRegele Charles / sursa foto: captură video

O anchetă amplă realizată de jurnaliștii britanici scoate la iveală detalii stânjenitoare despre condițiile în care sunt menținute peste o sută de locuințe aflate pe moșiile administrate de Familia Regală a Marii Britanii. Imobilele deținute de Regele Charles al III-lea și Prințul William înregistrează performanțe energetice mult sub standardul legal minim impus pe teritoriul Angliei și al Țării Galilor, conform The Guardian.

Analiza certificatelor de performanță energetică pentru mai bine de 700 de proprietăți ce aparțin domeniilor Lancaster, Cornwall și Sandringham a arătat că aproximativ o cincime dintre acestea se încadrează în ultimele două categorii ale sistemului britanic, respectiv clasele F și G. În multe dintre aceste case au fost descoperite condiții dificile de locuit, infiltrații de apă, mucegai și tâmplărie veche prin care pătrunde aerul rece.

Anchetă privind proprietățile Regelui Charles și Prințului William: Peste o sută de case regale au probleme grave cu eficiența energetică și mucegaiul

Legislația britanică în vigoare din anul 2020 interzice, în principiu, oferirea spre închiriere a oricărei locuințe care se situează sub clasa energetică E, cu excepția cazurilor în care proprietarul a obținut o derogare oficială. Investigația arată însă că mai puțin de una din 12 proprietăți regale încadrate la categoriile F și G figura în registre cu o astfel de excepție aprobată.

Prințul William

Prințul William / sursa foto: captură video

Proprietarii care încalcă aceste prevederi legale riscă amenzi substanțiale, care pot ajunge până la suma de 5.000 de lire sterline pentru fiecare imobil neconform. Există totuși anumite situații specifice în care cadrul normativ nu se aplică, cum ar fi cazul unor contracte agricole speciale sau al chiriilor foarte vechi. Deplasările pe teren efectuate de jurnaliști au confirmat prezența mucegaiului negru și a ferestrelor cu geam simplu, mulți dintre chiriași fiind persoane în vârstă stabilită acolo de câteva decenii.

Un fermier care închiriază o locuință de la Ducatul Lancaster a declarat că imobilul nu are încălzire centrală și aproape deloc geamuri duble, iar principala sursă de căldură o reprezintă focurile cu cărbuni.

Reacții dure din partea organizațiilor de profil

Situația din teren a stârnit critici severe din partea activiștilor pentru drepturile chiriașilor și ale persoanelor defavorizate energetic. Organizația Fuel Poverty Action a calificat condițiile întâlnite în unele dintre aceste case drept „dickensiene” și a acuzat proprietățile regale că acordă prioritate profiturilor în detrimentul sănătății chiriașilor.

De cealaltă parte, reprezentanții Casei Regale și administratorii domeniilor susțin că depun eforturi considerabile pentru remedierea tuturor problemelor. Ducatul Lancaster susține că acordă o importanță deosebită responsabilităților sale de proprietar și afirmă că a investit peste 3 milioane de lire sterline în ultimul an pentru reparații și modernizarea locuințelor. Oficialii au subliniat, de asemenea, că lucrările sunt îngreunate din cauza caracterului istoric al clădirilor.

În mod similar, reprezentanții domeniului Sandringham afirmă că proprietățile și contractele sale respectă reglementările aplicabile și că investește în creșterea eficienței energetice.

Planuri de investiții pe domeniul administrat de Prințul William

Ducatul Cornwall, administrat de Prințul William, spune la rândul său că deține numeroase clădiri istorice, unele situate în zone rurale izolate, ceea ce complică lucrările. Domeniul afirmă că a cheltuit 11 milioane de lire pentru îmbunătățirea locuințelor începând din 2022 și intenționează să aloce alte 50 de milioane de lire pentru creșterea calității și eficienței proprietăților existente.

Descoperirile făcute de presă pot aduce prejudicii serioase de imagine atât Regelui Charles al III-lea, cât și Prințului William, amândoi fiind recunoscuți la nivel mondial pentru susținerea fermă a proiectelor ecologice și de protecție a mediului. În paralel cu aceste probleme, cele două ducate, Lancaster și Cornwall, au generat venituri uriașe, distribuind Suveranului și familiei sale peste 400 de milioane de lire sterline din anul 2018 până în prezent.