Marea împăcare dintre Prințul Harry și Regele Charles. Urmează pași importanți
- Iulia Moise
- 15 septembrie 2025, 21:15
Prințul Harry. Sursa foto: facebookPrințul Harry, Ducele de Sussex, și-a exprimat dorința ca relația cu tatăl său, Regele Charles III, să devină o prioritate în anul care urmează, după ce cei doi s-au reunit recent în Londra, într-un interviu acordat publicației The Guardian .
Aceasta a fost prima întâlnire față în față după 19 luni, ocazie marcată de o discuție privată la ceai, la Clarence House.
Prima întâlnire după luni de distanță
Ultima întâlnire a Ducelui de Sussex cu regele Charles a avut loc în februarie 2024, la scurt timp după ce regele a anunțat că urmează un tratament pentru o afecțiune neprecizată.
În timpul vizitei sale recente în Marea Britanie, Harry a participat la mai multe evenimente caritabile, a susținut un discurs la Premiile WellChild și a avut o întâlnire privată de aproximativ o oră cu tatăl său.
Surse apropiate Ducelui au menționat că până nu demult că mesajele și apelurile lui Harry către rege rămâneau fără răspuns, ceea ce face această reuniune și mai semnificativă
„Este întotdeauna mai bine să existe comunicare”, a comentat un insider pentru presa internațională, referindu-se la întâlnirea personalului celor doi din luna iulie, văzută ca un gest de apropiere.
Harry vorbește despre principii și adevăr
În timpul aceluiași interviu, Harry a discutat și despre experiențele sale recente, inclusiv despre cartea sa de memorii Spare, insistând că scopul acesteia a fost să corecteze percepții greșite și nu să dezvăluie „rufe murdare” ale familiei regale.
„Nu este vorba de răzbunare, ci de responsabilitate și principii”, a spus Ducele de Sussex.

Meghan Markle / sursa foto: captură YouTube
El a mai adăugat că sfaturile soției sale, Meghan Markle, de a spune întotdeauna adevărul, l-au ajutat să navigheze situații delicate: „Dacă gândești astfel, cine ar fi suficient de prost să mintă? Consumă prea mult timp și energie.”
Pași spre reconciliere
Reuniunea recentă cu regele Charles este considerată un prim pas semnificativ către reconciliere, după ani de tensiuni în cadrul familiei regale.
Harry și-a exprimat anterior dorința de a restabili legătura cu tatăl său și a subliniat că reconcilierea nu poate exista fără adevăr și înțelegere reciprocă.
După vizita sa în Marea Britanie, un purtător de cuvânt a afirmat că Ducele s-a bucurat să fie din nou în țară, să se întâlnească cu vechi prieteni și să susțină cauzele umanitare care îi sunt apropiate.
Această întâlnire marchează, potrivit experților și surselor apropiate casei regale, un moment crucial în eforturile de apropiere între tată și fiu, oferind speranță că relația lor se va consolida în perioada următoare.