Marea Britanie se întoarce în Erasmus. Negocieri finale cu UE pentru revenirea studenților

Marea Britanie se întoarce în Erasmus. Negocieri finale cu UE pentru revenirea studențilorMarea Britanie. Sursa foto: Dreamstime.com

Autoritățile britanice poartă discuții pentru a permite studenților din Marea Britanie să participe din nou la programul european de schimb Erasmus, potrivit unor rapoarte recente.

Cabinetul premierului din UK a declarat că negocierile sunt „în desfășurare”, iar o eventuală decizie ar putea fi anunțată în cursul acestei săptămâni, deschizând calea pentru ca studenții universitari să participe la program încă din ianuarie 2027.

Negocieri și termeni financiari

Sir Keir Starmer a anunțat în luna mai că guvernul lucrează la aderarea Marii Britanii la Erasmus, ca parte a acordului post-Brexit cu Bruxelles.

Negocierile includ și discuții privind „termeni financiari conveniți reciproc” pentru participarea la program, pe care Marea Britanie l-a părăsit în perioada guvernării lui Boris Johnson.

Potrivit The Times, Marea Britanie a cerut o reducere a taxelor de membru, calculate în funcție de Produsul Intern Brut (PIB) al fiecărei țări. Uniunea Europeană ar fi oferit o reducere de 30% a taxelor pentru primul an de participare, conform publicației.

Anterior, guvernul britanic a lansat Turing Scheme ca alternativă națională la Erasmus, motivând că rămânerea în programul UE ar fi generat un cost net de 2 miliarde de lire sterline pe parcursul a șapte ani.

Tipuri de programe și beneficii pentru studenți

Conform The Guardian, studenții britanici vor putea participa nu doar la schimburi universitare, ci și la stagii de formare profesională în cadrul Erasmus.

Ministrul Cabinet Office, Nick Thomas-Symonds, a avut săptămâna trecută discuții cu Maros Sefcovic de la Comisia Europeană la Bruxelles, pentru a respecta termenul limită privind aderarea Marii Britanii în timp util pentru anul 2027.

Nick Thomas-Symonds

Nick Thomas-Symonds / sursa foto: captură video

Un purtător de cuvânt al Cabinetului premierului a declarat: „Nu comentăm discuțiile în desfășurare”.

Reacția universităților britanice

Revenirea Marii Britanii în programul Erasmus a fost primită cu interes de universități. Tim Bradshaw, directorul executiv al Russell Group, a spus: „Suntem încântați de asocierea Marii Britanii la Erasmus+.

Cu o arie de acoperire chiar mai mare decât programele anterioare, Erasmus+ oferă oportunități fantastice pentru studenți, adulți și tineri de a beneficia de noi experiențe și învățare.

Va reînnoi, de asemenea, contribuțiile importante pe care studenții și personalul din UE le aduc vieții campusurilor universitare.”

Vivienne Stern, director executiv al Universities UK, a descris decizia ca fiind „o veste fantastică pentru Marea Britanie și pentru studenți și universități, aici și în întreaga Europă”, conform The Times.