Marea Britanie anticipează efecte economice la nivel global după războiul din Iran

Marea Britanie anticipează efecte economice la nivel global după războiul din IranMarea Britanie. Sursă foto: Unsplash

Organismul britanic independent de supraveghere bugetară, Office for Budget Responsibility (OBR), a estimat marți că tensiunile din Orientul Mijlociu, intensificate după finalizarea celor mai recente prognoze, pot influența semnificativ perspectivele economice internaționale și evoluția economiei Marii Britanii, potrivit Reuters.

Marea Britanie anticipează efecte economice la nivel global

În raportul privind perspectiva economică și fiscală publicat marți, instituția atrage atenția asupra consecințelor potențiale ale conflictului.

„Conflictul din Orientul Mijlociu, care a escaladat după ce am finalizat acest document, ar putea avea un impact semnificativ asupra economiei globale şi a PIB-ului Marii Britanii”, se arată în documentul privind perspectiva economică şi fiscală publicată marţi de OBR.

Totodată, OBR a revizuit în sens negativ estimarea de creștere economică pentru acest an, reducând prognoza de la 1,4% la 1,1%.

Marea Britanie dorește legături comerciale mai strânse cu UE

În același context, ministrul britanic de Finanțe, Rachel Reeves, a anunțat că urmează să prezinte propuneri pentru consolidarea relațiilor comerciale cu Uniunea Europeană. În Parlament, în cadrul unei actualizări bugetare, aceasta a transmis că peste două săptămâni va veni cu un plan dedicat întăririi parteneriatelor externe.

„A întări şi mai mult relaţiile noastre globale, reducând barierele comerciale şi extinzând alianţele cu partenerii noştri europeni pentru o economie mai sigură şi mai conectată", a afirmat Reeves.

Ministrul a dat asigurări că Executivul va urmări să mențină stabilitatea economică, în condițiile în care investitorii sunt preocupați de impactul conflictului asupra piețelor. Potrivit noilor date, inflația și nivelul împrumuturilor ar urma să fie mai scăzute în acest an decât anticipase anterior OBR, chiar dacă ritmul de creștere economică a fost revizuit în jos.

„Stabilitatea este cea mai importantă precondiţie pentru creşterea economiei”, a declarat oficialul, subliniind rolul investițiilor în acest proces.

uniunea europeana

uniunea europeana / sursa foto: dreamstime.com

Presiuni suplimentare din partea pieței energetice

Totuși, prognozele ar putea suferi modificări suplimentare în funcție de evoluțiile din regiune, în special după atacurile SUA-Israel asupra Iranului, care au dus la majorarea costurilor de împrumut ale Marii Britanii, pe fondul temerilor privind creșterea prețurilor la energie la nivel global.

Transportul maritim din Golful Persic a fost afectat, regiunea fiind un furnizor important de combustibili și produse petroliere pentru Europa. Blocajele din zonă au determinat creșteri rapide ale prețurilor, ceea ce ar putea influența costurile carburanților și ar putea determina Banca Angliei să amâne eventualele reduceri ale dobânzilor, până la clarificarea situației. În Parlament, Rachel Reeves a susținut că Guvernul este pregătit să gestioneze aceste provocări.

"Acest Guvern are planul economic potrivit pentru ţara noastră, un plan care este şi mai important într-o lume care a devenit mai nesigură în ultimele zile. Este de datoria mea şi a acestui Executiv să trasăm un parcurs prin aceste turbulenţe, pentru a ne asigura economia în faţa şocurilor şi a proteja familiile de turbulenţele pe care le vedem dincolo de frontierele noastre", a declarat Reeves.

Oficialul a mai anunțat că vor fi adoptate măsuri pentru combaterea șomajului în rândul tinerilor, care a înregistrat o creștere semnificativă în ultima perioadă. În paralel, Banca Angliei a redus la rândul său estimările privind creșterea economică a Regatului Unit la 0,9% pentru acest an, față de 1,2% anterior, și la 1,5% pentru anul viitor, comparativ cu prognoza anterioară de 1,6%, în timp ce analiștii avertizează că efectele financiare ale conflictului ar putea pune la încercare programul economic al Guvernului în lunile următoare.

1
1