Conform jurnaliştilor de la specialarad.ro, nu au existat victime. Din fericire, incidentul a apărut după închiderea programului cu publicul din Atrium Mall.

Sursa citată subliniază că responsabilii care administrează acest mare mall au curăţat suprafeţele afectate. A fost cărat tot molozul rezultat după ce acoperişul cunoscutului mall din Arad s-a prăbuşit.

În afara lipsei tavanului din fața magazinului C&A, nu mai există vreo dovadă a incidentului care a afectat acoperişul.

Acoperiş prăbuşit, mall curat

mall acoperisul
Acoperişul prăbuşit în Atrium Mall din Arad.

„Totul este curat, măturat, spălat. Așa cum ne-am fi așteptat, totul este curățat pentru că așa e normal într-o situație de genul acesta.

Se identifică problema și se soluționează, nu se pune o simplă pancartă cu «atenție, cade tencuiala». Muncitorii, bodyguarzii și personalul de curățenie care făcea ultimele retușuri puteau fi observați purtând mască”, a mai notat sursa citată.

Atrium Mall este primul centru comercial de tip mall deschis în centrul orasului Arad. Inaugurarea clădirii a avut loc în urmă cu aproape 11 ani, la data de 23 martie 2010.

 Clădire de 67.500 metri pătraţi

Mall-ul afectat de prăbuşirea acoperişului este organizat pe trei nivele. De asemenea, el este construit pe o structură triunghiulară unică. Aria totală a acesteia este de peste 67.500 metri pătraţi.

Acest mare mall oferă o gamă largă de magazine, zone de entertainment, zone de restaurant şi zonă de supermarket. În clădire funcţionează peste 150 de spaţii comerciale.

Mall-ul este situat între gara centrală din Arad şi autogară, fiind accesibil din orice punct al urbei. La el se ajunge uşor şi cu masina, şi cu transportul public.

Pentru acest motiv, conducerea acestuia consideră că a devenit „opţiunea firească a arădenilor în materie de cumpărături şi distracţie”.

Încă un mare mall afectat la Arad

În urmă cu 8 ani, s-au prăbuşit mai multe bucăţi din plafonul din rigips mall-ului Galleria Arad. Atunci, martorii au declarat că bucăţile s-au desprins pe o lungime de zeci de metri.

Incidentul a fost semnalat la etajul al doilea al clădirii, iar molozul a căzut pe pardoseala de la parter. Din fericire, nici atunci nu au existat victime. Mall-ul Galleria fusese inaugurat la sfârşitul anului 2011.

Filmarea cu tavanul prăbuşit în acest mare mall

sursa: specialarad.ro