Mâncatul la televizor e periculos, spun cercetătorii britanici

Mâncatul la televizor e periculos, spun cercetătorii britaniciNetflix. Sursa foto; Pixabay

Mâncatul în fața televizorului nu este recomandat. Există numeroase cercetări care arată că acest obicei are legătură cu obezitatea, deoarece mediul în care alegem să mâncăm are un rol important în dietele noastre.

Mâncatul în fața televizorului nu este recomandat

Statul în fața televizorului poate afecta cantitatea de mâncare pe care o consumăm. Mai exact, una dintre teoriile principale arată că tendința de a mânca în fața televizorului distrage atenția atunci când suntem complet absorbiți de program și măncăm în neștire fără să ne dăm seama.

Prin urmare, nu ești conștientă de semnalele corpului tău care indică faptul că te-ai săturat. Aceasta poate conduce, în timp, la supraalimentare. De asemenea, există studii care sugerează că nu ne amintim ce am mâncat atunci când consumăm alimente în fața televizorului.

În opinia specialiștilor, oamenii consumă mai multe alimente atunci când se uită la televizor. Iar studiile de laborator indică faptul că mâncatul în fața televizorului distrage atenția și mâncăm fără să ne fie foame.

Un alt motiv pentru care mâncăm la TV

Un alt motiv pentru care ai putea consuma mai multă mâncare în timp ce te uiți la televizor este că, atunci când nu îi acorzi suficientă atenție, gustul acesteia poate părea diferit.

mâncatul în fața televizorului

Mâncatul în fața televizorului. Sursa foto: Pixabay

Aceasta se întâmplă deoarece, atunci când suntem distrași, nu obținem aceeași satisfacție din alimente, explică Floor van Meer, cercetător în știința datelor la Wageningen Food Safety Research din Olanda.

De asemenea, studiile au demonstrat că expunerea la reclame alimentare poate determina oamenii să consume mai multe alimente fără să-și dea seama.

Mâncatul în fața televizorului, influențat și de reclame

Cercetătorii au identificat o legătură între reclamele alimentare și consumul de alimente ultraprocesate în fața televizorului. Dovezile indică faptul că o expunere scurtă la aceste reclame poate crește predispoziția copiilor și nu numai de a alege produsele promovate. De asemenea, expunerea repetată poate consolida această preferință pentru alimentele procesate.

Cu alte cuvinte, dacă conținutul pe care îl urmărești este suficient de interesant, s-ar putea să uiți să mănânci ceea ce ai în față. Pe de altă parte, atunci când televizorul te plictisește, ai tendința să consumi mai mult, potrivit BBC.