Mai poate fi vorba de relaxare? Italia a anunţat cel mai mare număr de decese

Mai poate fi vorba de relaxare? Italia a anunţat cel mai mare număr de decese

Cu doar două zile înainte de procesul de relaxare a măsurilor de izolare Italia anunţă cel mai mare număr de decese din ultimile 24 de ore.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 329 de decese, comparativ cu 88 cu doar o zi în urmă.

Bilanţul pentru o zi al noilor infecţii a fost în mare parte stabil pentru a treia zi consecutiv, plasându-se la 1.900, comparativ cu 1.965 vineri.

Bilanţul total a deceselor de la identificarea epidemiei la 21 februarie a ajuns la 28.710, a mai precizat Agenţia de Protecţie Civilă. Este al doilea cel mai ridicat bilanţ al morţilor după cel din SUA şi cel mai mare din Europa.

Ne puteți urmări și pe Google News

Numărul cazurilor confirmate de infectare cu coronavirus a ajuns la 209.328, al treilea cei mai mare bilanţ la nivel mondial, după cele din SUA şi Spania.

Persoanele înregistrate ca având boala a scăzut la 100.704, de la 100.943 vineri.

Sâmbătă, la terapie intensivă se aflau 1.539 de persoane, în uşoară scădere faţă de vineri, cu 1.578, menţinându-se astfel declinul de durată.

Dintre cei infectaţi de la depistarea pandemiei, 79.914 au fost declaraţi vindecaţi, comparativ cu 78.249 cu o zi în urmă.

Conform Agenţiei de Protecţie Civilă, 1,430 de milioane de persoane au fost testate pentru coronavirus, în creştere faţă de 1,399 de milioane cu o zi în urmă, la o populaţie de circa 60 de milioane de persoane, notează Agerpres.