MAE Romania / sursa foto: mae.ro
Din cuprinsul articolului
MAE - actul fondator din 27 iulie 1862. Reforma lui Alexandru Ioan Cuza a presupus unificări ministeriale. Diplomația nu avea cum să fie ignorată pentru un stat ce aspira la independență și reîntregire.
MAE - ce a fost înainte?
Domnitorii aveau o cancelarie unde marele logofăt supraveghea starea soliilor. La Poarta Otomană, pe principiul autonomiei interne, domnitorii aveau trimiși care se numeau, la singular kapukehaie. Cel mai avansat aparat diplomatic românesc a fost cel al domnitorului Țării Românești Constantin Brâncoveanu.
Nu de puține ori, domnitorii obișnuiau să-și plaseze rudele apropiate în aceste posturi. Antioh Cantemir l-a plasat pe Dimitrie Cantemir în acest post important. Totuși, pericolele erau mari. Cel ce îndeplinea acest mandat putea oricând să cadă pradă unor intrigi și să fie executat pentru „hiclenirea” domnitorului ale cărui interese le reprezenta. Și nu o dată, un deținător al acestei calități a dorit el însuși să devină domnitor.
Pașoptiștii s-au bazat pe oameni care aveau capacitatea de a se exprima fluent în limbi străine. Ioan Maiorescu a fost trimis de Guvernul Provizoriu la Frankfurt. Dimitrie Brătianu a fost la Paris. Mai târziu, Cuza s-a bazat pe Vasile Alecsandri și pe Ludovic Steege. Acesta din urmă era un etnic german care a venit în Principate și s-a remarcat ca un excepțional economist și diplomat.
Ion Câmpineanu, boier luminat și fostul domnitor Mihail Sturdza de la Iași, boier conservator au făcut călătorii diplomatice pentru a-și susține ideile politice. Vorbim de turnee diplomatice avant la lettre în capitalele europene.
MAE - Actul fondator din 27 iulie 1862
MAE nu s-a numit de la început Ministerul Afacerilor Externe. Prima dată, Decretul Domnesc 168 dim 27 iulie 1862, s-a numit Departamentul Trebilor din Afară și de Stat. Ca structură, însă, existase încă de la debutul, la 24 ianuarie 1862 a primului Guvern unic al României. Primul șef din istoria MAE a fost Apostol Arsache, mandatul lui încetând la 24 iunie 1862. Grec sau macedoromân de origine, a fost un unionist convins. A trăit între 1789 și 1869.
Alexandru Ioan Cuza a lăsat la abdicarea sa un aparat de stat suficient de bine pus la punct ca să răspundă înaltelor comandamente care au venit după 1866. Grație diplomaților români, vocea României s-a făcut auzită inclusiv la 1876, când România a condamnat cu fermitate numirea de către Imperiul Otoman în Constituția din acel an „provincie privilegiată”.
