Guvernul Tomac. Cine este Sorin Costreie, propunerea pentru Ministerul Educației: consilier prezidențial, filosof și fost colaborator al mai multor premieri

Guvernul Tomac. Cine este Sorin Costreie, propunerea pentru Ministerul Educației: consilier prezidențial, filosof și fost colaborator al mai multor premieriSursa foto: presidency.ro

Sorin Costreie, în vârstă de 55 de ani, este propunerea pentru conducerea Ministerului Educației în viitorul Cabinet Tomac. În prezent, el ocupă funcția de consilier prezidențial pentru educație și cercetare în cadrul Administrației Prezidențiale, poziție în care a fost numit oficial la 17 noiembrie 2025 de președintele Nicușor Dan.

Relația sa profesională cu actualul președinte nu este una recentă. Înainte de numirea la Cotroceni, Costreie a oferit consultanță pe teme de educație în perioada campaniei electorale prezidențiale din 2025.

Formare academică: filosofie la Universitatea din București și studii internaționale în Europa și America de Nord

Născut în 1971, Sorin Costreie a absolvit Facultatea de Filosofie a Universității din București, unde a obținut licența în 1996 și masterul în 1997. Zece ani mai târziu, în 2007, a devenit doctor în filosofie al aceleiași universități.

Pe parcursul formării sale, a urmat stagii și programe internaționale la University of Western Ontario (Canada), Universitatea din Trier (Germania) prin bursa DAAD, Universitatea „La Sapienza” din Roma prin programul Tempus, dar și stagii de cercetare în Statele Unite și Spania.

Carieră universitară la Universitatea din București: de la profesor la prorector și coordonator de rețele europene

Costreie și-a început cariera didactică în 1997 la Facultatea de Filosofie din București, unde a parcurs toate treptele academice, devenind conferențiar universitar în 2016.

A deținut funcții administrative importante în cadrul Universității din București, printre care director al Departamentului de Management al Calității (2008–2016), prodecan al Facultății de Filosofie (2016), prorector pentru relații internaționale (2017–2019), apoi prorector pentru relații publice și rețele universitare (2019–2023). Din 2024 este consilier al rectorului pentru rețele universitare.

La nivel internațional, în 2023 a fost ales președinte al UNICA – Network of Universities from the Capitals of Europe, iar din 2018 coordonează implicarea Universității din București în alianța europeană CIVIS. Reprezintă, de asemenea, România în structuri academice internaționale precum European University Institute de la Florența și în proiectul Laserul de la Măgurele (ELI-NP).

Ministerul Educației

Ministerul Educației. Sursa foto: Edu.ro

Experiență în Guvern: consilier al mai multor miniștri și premieri

Sorin Costreie are și experiență în administrația centrală. În 2016 a fost consilier al ministrului Educației Mircea Dumitru, ulterior devenind secretar de stat pentru relații internaționale, proiecte europene și învățământ dual.

Între 2020 și 2023 a fost consilier de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului, colaborând cu trei șefi de guvern succesivi: Florin Cîțu, Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu. În această perioadă a coordonat și domenii precum proprietatea intelectuală și reprezentarea Guvernului în cadrul Institutului Cultural Român.

Activitate publică și prezență în spațiul cultural

Dincolo de activitatea academică și administrativă, Costreie este cunoscut și pentru contribuțiile sale în spațiul public, prin eseuri publicate în reviste culturale precum Dilema Veche, dar și prin intervenții la posturi precum BBC, RFI și Radio România Cultural.

Declarație de avere: apartament, autoturism și tranzacții imobiliare

Potrivit declarației de avere, Sorin Costreie deține un apartament de 60 mp achiziționat în 1994 și un autoturism marca Kia. De asemenea, a vândut în ultimii ani o casă și un teren pentru sume de 176.000 de euro și 50.000 de euro. În document este menționată și o promisiune de vânzare pentru un teren de 200 mp situat pe Strada Vaselor, evaluat la 150.000 de euro.