Puciul din 19 august 1991 a avut un efect de „duș rece” pentru România abia ieșită din comunism

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește-ne pe Google News

Puciul din 19 august 1991 de la Moscova marchează momentul de final al Războiului Rece. URSS a intrat oficial în agonie. O agonie în care intrase și Rusia Țaristă în februarie 1917 dar mai ales după 25 octombrie 1917. Lucrurile aveau să se stabilizeze atunci în 1922-1923. În 1991, însă începea o perioadă de convulsii de aproape un deceniu în care spațiul sovietic a suferit transformări.

Evenimentele dinainte de Puciul din 19 august 1991

Puciul din 19 august 1991 a fost generat de o situație internă tot mai tensionată în URSS. De fapt. totul a început cu glasnosti și perestroika începute după ce Mihail Gorbaciov a preluat conducerea partidului și statului sovietic în martie 1985. În decembrie 1988, un cutremur devastator a afectat Armenia. În plus, în 1989, după un deceniu de conflict sângeros, URSS decisese să se retragă din Afghanistan. Armenia a revendicat enclava Nagorno Karabach, locuită de armeni dar aflată în Azerbadjan, URSS a instaurat legea marțială și a încercat să potolească protestele din Armenia și Nagorno Karabach. În Armenia, violențele au continuat și în 1991.

În 1989, regimurile comuniste din Europa Centrală și de Sud-Est (Blocul de Est) au căzut. Zidul Berlinului căzuse în 9 noiembrie 1989.  Înțelegerea din Malta, dintre SUA și URSS părea că va da URSS dreptul să existe. În decembrie 1989, în România este dată jos dictatura lui Ceaușescu, iar în ianuarie 1990, Moscova a recunoscut FSN-ul lui Ion Iliescu.

La 11 martie 1990, Lituania își proclană Independența față de URSS. Era prima fisură în interiorul URSS. În ianuarie 1991, la Vilnius, în Lituania, au loc proteste masive pe care URSS încearcă să le reprime. 14 civili mor striviți de tancuri și mai multe sute sunt răniți.  Asta, pentru că în aprilie 1990, pentru a bloca cerea de independență a Lituaniei din 11 martie 1990, Gorbaciov blocase alimentarea cu petrol și gaze. În ianuarie 1991, Gorbaciov a impus respectarea Constituției URSS.

Puciul din 19 august 1991. Conservatorii nu vor noua Constituție a URSS

Înainte de Puciul din 19 august, Mihail Gorbaciov acceptase în jurul său comuniști conservatori. Ghenadi Yanaev era al doilea om după Gorbaciov în statul și partidul sovietic. Acesta nu dorea ca pe 20 august 1991, să se semneze noul tratat unional. Mihail Gorbaciov alesese să plece în Crimeea, în concediu.Pe 20 august, ar fi urmat ca Mihail Gorbaciov și liderii unionali să semneze noul tratat.

Cei care au declanșat Puciul l-au izolat acolo și au înființat Comitetul de Stat pentru Urgență. Erau 8 membri în acel comitet. Între ei, erau  Directorul KGB, Primul Ministru  Guvernului sovietic, Ministrul Apărării,  Ministrul Internelor și Vicepreședintele URSS, Yanaev.  Cei care au declanșat Puciul au considerat că Gorbaciov era incapabil să mai conducă. Yanaev a preluat conducerea URSS și a Partidului. Totuși,  comunicatele puciștilor la radio-televiziunea sovietică nu au avut efectul scontat. Pur și simplu, au scos lumea în stradă, la Moscova și Leningrad.

Elțin vorbește de pe turela tancului

Puciștii s-au adunat în sediul Sovietului Suprem din Moscova, cunoscut drept Casa Albă. Deși pe străzi, fuseseră scoase tancurile, puciștii nu se deciseseră dacă urmau să dialogheze cu manifestanții sau să îi reprime cum făcuse Gorbaciov la Vilnius. Așa se face că protestele au crescut în intensitate.

Liderul sovietic al Republicii Federative Sovietice Ruse, Boris Elțin a apărut la Casa Albă, s-a suit pe turela unui tanc și a declarat că nu era de acord cu gruparea care a organizat Puciul, Ziua de 20 august 1991 a trecut în tensiune. Se dăduseră ordine forțelor de elită ale GRU și KGB să atace sediul Sovietului Suprem, dar militarii au refuzat. Așadar, încă nu se știa ce urma să se facă. Totuși, figura lui Elțin a făcut înconjurul lumii grație agențiilor occidentale de presă. Practic, populația i-a acceptat discursul. Au existat unele confruntări între forțele de ordine și civili, trei civili fiind striviți de tancuri pe străzile din apropierea Casei Albe.  La 21 august 1991, militarii au trecut de partea lui Elțin și Gorbaciov a fost adus la Moscova. URSS oprise Puciul dar nu-și putea opri decăderea.

România semnase tratat cu URSS în aprilie 1991

România semnase la 5 aprilie 1991, noul Tratat cu URSS deși încă era în vigoare precedentul tratat iar în ianuarie 1990, URSS recunoscuse noua putere de la București. Și totuși, Ion Iliescu a vrut să fie sigur de un tratat cu URSS, deși Gorbaciov a impus condiții dure, refuzând să recunoască dreptul românilor din RSS Moldovenească și RSS Ucraineană. Asta, deși în tratatul anterior cu RFG, URSS permisese drepturi minorității germane din URSS.

Principala consecință adusă de Puciul din 19 august 1991 a fost dizolvarea la 1 iulie 1991 a Tratatului de la Varșovia.  Asta, după ce la 28 iunie 1991 se autodizolvase CAER.

Pentru România, efectele asupra politicii interne și externe au fost unele de șoc. Atunci, Ion Iliescu a înțeles că România trebuia să se orienteze spre Occident, spre CEE și chiar spre NATO.  Efectul cauzat de Puciul din 19 august  a fost ca un duș rece.

La 21 august 1991, Ion Iliescu declara la Televiciunea Română

Ion Iliescu a declarat atunci:

„Vreau să încep cu o informaţie. Am avut, acum o jumătate de oră o convorbire cu preşedintele Elţîn. În primul rând i-am transmis aprecierile, felicitările noastre, sentimentele de solidaritate, pe care le-am exprimat de la bun început, cu forţele democratice. Precum şi aprecierile personale pentru rolul pe care şi l-a asumat şi pe care l-a jucat în desfăşurarea evenimentelor.  Dialogul direct pe care l-am avut cu preşedintele Federaţiei Ruse este un fapt nou, datorat şi schimbărilor care au avut loc în Uniunea Sovietică. Acestea permiţând stabilirea unor relaţii noi cu republicile unionale. În ciuda unor critici care s-au exprimat cu privire la noul tratat dintre România şi URSS eu cred că acesta capătă o nouă valoare.  De astă dată pentru că este primul document juridic de acest fel, care aşează relaţiile între ţara noastră şi Uniunea Sovietică pe baze noi, în concordanţă cu principiile care guvernează relaţiile internaţionale astăzi, şi cu documentele internaţionale – Carta de la Paris, Acordul de la Helsinki, stabilind posibilitatea de a dezvolta relaţii nemijlocite cu republicile componente”.

În decembrie 1991, URSS înceta să mai existe. În spațiul ex-sovietic a început o perioadă de convulsii, reașezări. Boris Elțin se va retrage la finaul lui 1999 în favoarea Primului Ministru numit de el Vladimir Putin (fost șef al KGB) la 31 decembrie 1999, Din anul 2000, Vladimir Putin prelua conducrea Federației Ruse.

Moscova. Sursa foto: Pixabay

Puciul din 1991 și Contrarevoluția din 25 octombrie 1917

În 1917-1918, România era aliată cu Rusia țaristă iar Contrarevoluția din 25 octombrie 1917 va duce în ianuarie 1918 la ruperea relațiilor diplomatice și la confiscarea Tezaurului trimis încă din decembrie 1916 la Moscova.

RSS Moldovenească își va proclama independența la 27 august 1991. Și totuși, Iliescu nu a acceptat Unirea cum făcuse România în martie 1918 cu Basarabia.

Ion Iliescu a discutat cu Mircea Snegur, liderul Moldvoei  după Puciul din 1991

Ion Iliescu a precizat că discutase pe 20 august 1991 cu liderul moldovean Mircea Snegur:

„Astă seară am avut un dialog şi cu preşedintele Snegur. Era imediat după sesiunea Parlamentului Republicii Moldova. Vroiam să ştiu cum s-au desfăşurat lucrurile. Era şi dânsul în temă cu toate evenimentele care se desfăşuraseră la Moscova. Spunea că încă se află în stare de mobilizare. În noaptea aceasta, conducerea Republicii, populaţia Chişinăului fiind mobilizate în continuare pentru apărarea ţării. El s-a arătat optimist faţă de destinderea anunţată la Moscova, sperând că aceasta se va reflecta şi în destinderea situaţiei în Republica Moldova. Preşedintele Snegur a apreciat că Parlamentul a avut o sesiune activă, condamnând puciul şi aşteptând cu încredere reîntoarcerea preşedintelui Gorbaciov în funcţiune. Lovitura de stat din URSS a pus în evidenţă şi modul în care au reacţionat opinia publică şi forţele politice şi sociale din ţara noastră. Cred că a fost o nouă demonstraţie că în moment grele, dificile, tensionate, în ciuda dificultăţilor, a divergenţelor care există între diverse partide, formaţiuni, se manifestă maturitate şi responsabilitatea necesară”

Separatismul transnistrean, 2 martie 1992

În Transnistria, pro-sovieticii de acolo fuseseră adepțiii celor care organizaseră Puciul. La 2 martie 1992, vor proclama separația prin forța armelor, războiul transnistrean durând până în 21 iulie 1992. Transnistria este și azi republică separatistă. Aici, se va retrage Armata a 14-a a RSS Moldovenești. La Cobasna se va depozita armament sovietic al trupelor sovietice retrase din RDG, Polonia, Ungaria, Cehoslovacia.

În 7 mai 1918, a trebuit să facem pace separată cu Puterile Centrale după retragerea Rusiei sovietice din Primul Război Mondial, la 3 martie 1918.  Din noiembrie 1992, când Ion Iliescu a câștigat primul mandat în temeiul Constituției din 21 noiembrie 1991, pentru regimul său devenise clară necesitatea orientării spre Occident. Timidă, bâlbâită din 1990, tranziția la economia de piață a trebuit să aibă un curs mai accentuat din 1992.