Țările în care copiii pot ajunge în instanță dacă își ignoră părinții. Legea îi obligă să aibă grijă de ei

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește-ne pe Google News

În mai multe țări, relația dintre părinți și copiii deveniți adulți nu este privită doar ca o chestiune de familie, ci și ca una reglementată de lege.

În China, copiii adulți care locuiesc separat de părinții în vârstă trebuie să îi viziteze sau să îi contacteze în mod regulat, în timp ce în Singapore, India, Franța, Germania și Japonia există forme de obligație legală de întreținere a părinților aflați în nevoie.

Regulile sunt diferite de la o țară la alta. Unele se referă la bani, hrană, locuință sau îngrijire medicală, în timp ce China a introdus explicit și componenta de sprijin emoțional, prin obligația copiilor care nu locuiesc cu părinții de a-i vizita sau de a lua legătura cu aceștia.

China: copiii care locuiesc separat trebuie să-și viziteze părinții

China are una dintre cele mai neobișnuite prevederi din acest domeniu. Legea privind protecția drepturilor și intereselor persoanelor vârstnice, revizuită în 2012 și intrată în vigoare la 1 iulie 2013, stabilește că membrii familiei care locuiesc separat de persoanele vârstnice trebuie să le viziteze sau să le transmită în mod regulat salutări.

Legea se referă la persoanele de cel puțin 60 de ani și stabilește că membrii familiei trebuie să respecte, să îngrijească și să acorde atenție persoanelor vârstnice. Obligația nu este limitată la sprijinul financiar: legea vorbește inclusiv despre nevoile emoționale ale vârstnicilor.

Prevederea a atras atenția în momentul introducerii sale tocmai pentru că transforma vizitarea părinților într-o chestiune cu implicații juridice. În anumite situații, părinții care consideră că drepturile lor sunt încălcate pot recurge la proceduri de mediere sau la instanță.

Problema este că legea nu stabilește un număr exact de vizite pe lună. Formularea este una generală, referindu-se la vizite sau contacte „frecvente”. Prin urmare, nu există o regulă simplă de tipul „o vizită pe săptămână”, ci o obligație juridică generală de a nu ignora nevoile emoționale ale părinților vârstnici.

În plus, legea chineză prevede că, dacă persoanele obligate să își întrețină părinții nu își îndeplinesc responsabilitățile, persoanele vârstnice au dreptul să solicite întreținere.

Singapore: părinții pot cere oficial bani de la copii

În Singapore există o lege dedicată exclusiv acestei probleme: Maintenance of Parents Act 1995.

Mâini îmbătrânite

Potrivit legislației, o persoană domiciliată și rezidentă în Singapore, în vârstă de cel puțin 60 de ani, care nu se poate întreține în mod adecvat, poate solicita Tribunalului pentru întreținerea părinților să dispună ca unul sau mai mulți dintre copiii săi să îi plătească o indemnizație lunară, o altă plată periodică sau chiar o sumă forfetară.

Așadar, nu este vorba doar despre un principiu moral. Există un tribunal specializat, iar legea îi permite să emită ordine de întreținere.

Totuși, copilul nu este obligat automat să plătească indiferent de situație. Tribunalul trebuie să analizeze dacă este echitabil ca acesta să își întrețină părintele și dacă are posibilitatea financiară să o facă după ce își acoperă propriile nevoi și pe cele ale soțului sau soției și ale copiilor săi.

Există și o nuanță importantă: legislația din Singapore prevede mecanisme prin care istoricul de abandon, abuz sau neglijare a copilului de către părinte poate fi luat în considerare în procedură.

Cu alte cuvinte, legea nu pornește de la ideea că orice părinte are automat dreptul la bani de la copil, indiferent de relația pe care a avut-o cu acesta.

India: întreținerea părinților poate fi cerută printr-un tribunal special

India are, la rândul său, o legislație explicită privind responsabilitatea copiilor față de părinți. Maintenance and Welfare of Parents and Senior Citizens Act, 2007 urmărește să asigure întreținerea și bunăstarea părinților și a persoanelor vârstnice.

Legea instituie tribunale pentru soluționarea cererilor de întreținere. În anumite condiții, un părinte care nu se poate întreține singur poate solicita sprijin de la copiii săi, iar legea stabilește proceduri speciale pentru soluționarea acestor cereri.

Un element important este că legislația indiană nu tratează obligația doar ca pe o chestiune privată între membrii familiei. Ea creează un mecanism juridic prin care părintele poate cere intervenția unei autorități.

convorbire video / sursa foto: dreamstime.com

Astfel, în cazul în care un copil cu suficiente resurse refuză să își îndeplinească obligațiile legale de întreținere, problema poate ajunge în fața unui tribunal.

Franța: copiii au obligație alimentară față de părinții aflați în nevoie

Și Franța are un sistem de acest tip, însă formularea juridică este mai puțin spectaculoasă decât în China.

Codul civil francez prevede, la articolul 205, că descendenții datorează întreținere părinților și altor ascendenți aflați în nevoie. Obligația este reciprocă, iar în anumite situații se poate aplica și între gineri, nurori și socri.

Asta înseamnă că un părinte care nu își poate acoperi nevoile poate solicita sprijin financiar de la copii, dacă sunt îndeplinite condițiile legale.

Procedura poate ajunge în fața judecătorului. Portalul oficial al administrației franceze arată că persoanele implicate într-o obligație alimentară pot sesiza judecătorul, inclusiv printr-o procedură dedicată.

Legea franceză introduce însă și un principiu de echilibru: obligația este reciprocă, iar judecătorul poate reduce sau elimina obligația unei persoane dacă beneficiarul întreținerii și-a încălcat grav propriile obligații față de aceasta.

Prin urmare, nici în Franța nu este suficient ca un părinte să spună pur și simplu că dorește bani de la copil. Situația financiară și circumstanțele familiale sunt relevante.

Germania: obligația de întreținere funcționează în ambele direcții

În Germania, principiul este inclus în Codul civil german, Bürgerliches Gesetzbuch (BGB).

Paragraful 1601 prevede că rudele aflate în linie directă sunt obligate să își acorde întreținere reciproc. Asta înseamnă că obligația poate exista atât între părinți și copii, cât și între alte generații aflate în linie directă.

Sistemul german nu înseamnă însă că fiecare copil trebuie să îi plătească automat bani unui părinte. Pentru existența dreptului la întreținere sunt relevante nevoia persoanei care solicită sprijinul și capacitatea financiară a celui obligat să îl ofere.

Prin urmare, principiul juridic este clar: obligația de întreținere există în ambele direcții, dar aplicarea ei concretă depinde de situația financiară și de necesitățile persoanelor implicate.

Japonia: legea prevede obligația de sprijin între rudele în linie directă

În Japonia, Codul civil conține un principiu asemănător.

bătrân / siursa foto: dreamstime.com

Articolul 877 stabilește că rudele de sânge în linie directă și frații au obligația de a se sprijini reciproc. În anumite circumstanțe, instanța de familie poate extinde obligația și la alte rude.

Dacă mai multe persoane sunt obligate să ofere sprijin și nu ajung la un acord, instanța de familie poate stabili ordinea în care acesta trebuie acordat. De asemenea, instanța poate determina forma și amploarea sprijinului, ținând cont de nevoile persoanei care îl solicită și de posibilitățile financiare ale celui obligat.

Japonia se înscrie astfel în aceeași categorie de sisteme juridice în care relația dintre generații poate produce obligații civile concrete.

Poți fi dat în judecată pentru că nu dai telefon

Există o diferență importantă între cele șase exemple.

China este cazul aparte, pentru că legea menționează explicit vizitarea sau contactarea regulată a părinților vârstnici.

În Singapore, India, Franța, Germania și Japonia, accentul este în principal pe întreținere și sprijin material, nu pe stabilirea unui număr obligatoriu de vizite.

De aceea, afirmația că „în aceste țări copiii sunt dați în judecată dacă nu își vizitează părinții” ar fi prea largă. Mai corect este să spunem că există țări în care legea transformă responsabilitatea copiilor față de părinți într-o obligație juridică, iar China merge mai departe și include explicit contactul și sprijinul emoțional.

De ce au apărut astfel de legi

Aceste prevederi sunt legate, în mare măsură, de îmbătrânirea populației și de problema persoanelor vârstnice care rămân fără sprijin familial.

În China, legea stabilește că persoanele vârstnice au dreptul la sprijin material, servicii sociale și alte forme de protecție, iar statul a inclus în legislație și responsabilitatea familiei.

În alte țări, principiul este mai vechi și se concentrează pe obligația alimentară: dacă un părinte ajunge într-o situație de nevoie, legea poate permite transferarea unei părți din responsabilitatea financiară către copiii care au capacitatea să îl sprijine.

Este o abordare foarte diferită de cea în care relația dintre părinți și copiii adulți este considerată exclusiv o problemă privată.