Viktor Orban își mobilizează partidul împotriva lui Peter Magyar. Noua guvernare, acuzată că a transformat Ungaria într-o „colonie” a Bruxellesului

Viktor Orban își mobilizează partidul împotriva lui Peter Magyar. Noua guvernare, acuzată că a transformat Ungaria într-o „colonie” a BruxellesuluiViktor Orban. Sursa foto: Captură video Youtube

Fostul premier ungar Viktor Orban, aflat acum în opoziție, își mobilizează partidul pentru o confruntare politică mai dură cu guvernul condus de Peter Magyar. La o întâlnire desfășurată la Kotcse, în sud-vestul Ungariei, liderul Fidesz a anunțat că perioada de răbdare s-a încheiat și că formațiunea sa intră într-o etapă de „rezistență națională”. Declarațiile au devenit publice după apariția unei înregistrări audio a discursului, potrivit Agerpres.

Viktor Orban spune că Fidesz va conduce „rezistența națională”

În discursul susținut în fața unui grup restrâns de intelectuali ai Fidesz, Viktor Orban a transmis că partidul trebuie să treacă la o confruntare politică directă cu noua putere de la Budapesta.

„Am terminat cu răbdarea, corectitudinea şi gesturile unilaterale”, a spus fostul premier. „Astăzi forţa conducătoare a rezistenţei naţionale este Fidesz şi aşa va rămâne”, a afirmat el, susținând că formațiunea dispune de structura, resursele, experiența politică și reprezentarea parlamentară necesare pentru a conduce această direcție.

Orban a transmis, de asemenea, că Fidesz îi va susține pe cei care sunt dispuși să se opună ceea ce el numește „autocraţie”, inclusiv persoane de stânga. În același timp, el a respins acțiunile îndreptate împotriva altor grupări de dreapta, pe care le consideră dăunătoare.

Péter Magyar

Péter Magyar. Sursă foto: Facebook

Fidesz își pregătește confruntarea cu guvernul

Printre obiectivele anunțate pentru perioada următoare se află confruntarea guvernului cu realitatea economică și politică și demascarea a ceea ce Orban numește „adevărata natură a sistemului neocomunist”.

Fostul premier ungar a anticipat, în discursul său, dificultăți economice majore, vorbind despre posibile falimente în administrațiile locale, agricultură și sectorul micilor afaceri. În viziunea sa, aceste probleme ar putea conduce la o „economie complet blocată”.

Mesajul marchează schimbarea poziției Fidesz după pierderea guvernării și instalarea formațiunii Tisza, condusă de Peter Magyar.

Orban acuză Bruxellesul că exercită influență asupra Ungariei

Viktor Orban a criticat și direcția actualei guvernări, susținând că aceasta ar fi anulat rezultatele economice obținute în cei 16 ani în care Fidesz s-a aflat la putere.

Fostul premier a susținut că Ungaria a ajuns o „colonie” aflată sub influența Bruxellesului. Această temă se înscrie în mesajul său politic privind suveranitatea Ungariei, pe care Fidesz o folosește în confruntarea cu guvernul lui Peter Magyar.

Liderul Fidesz admite problemele campaniei electorale

În același discurs, Orban a recunoscut că Fidesz nu a reușit să transmită alegătorilor mesajul de campanie potrivit căruia securitatea reprezenta prioritatea principală.

El a criticat durata și eficiența campaniei electorale, dar și prezența redusă a partidului în mediul digital. Evaluarea vine după înfrângerea electorală care a pus capăt celor 16 ani de guvernare Fidesz și a adus formațiunea Tisza la conducerea Ungariei.