Emmanuel Macron convoacă summit G7 pe tema energiei. Franța caută soluții contra scumpirii carburanților

Emmanuel Macron convoacă summit G7 pe tema energiei. Franța caută soluții contra scumpirii carburanțilorpetrol Strâmtoarea Ormuz / sursa foto: arhiva EVZ

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a anunțat vineri intenția de a convoca o reuniune de urgență a Grupului G7. Teme centrale ale întâlnirii vor fi creșterea accentuată a prețurilor din sectorul energetic și posibilitatea de a debloca rezerve strategice de petrol pentru stabilizarea pieței, conform Politico.

Emmanuel Macron convoacă summit G7 pe tema energiei. Franța caută soluții contra scumpirii carburanților

Propunerea a fost formulată în cadrul unei conferințe de presă, pe fondul presiunilor tot mai mari legate de costul resurselor energetice.

„În săptămânile următoare vom avea o reuniune G7 dedicată problemelor energetice, pentru a consolida cooperarea și a evita tensiunile inutile între țările G7 și principalii noștri parteneri”, a declarat Macron, potrivit sursei citate.

Emmanuel Macron

Emmanuel Macron / sursa foto: captură video

Reuniune de criză la Palatul Élysée și riscuri geopolitice

Decizia a fost luată în urma unei întâlniri speciale desfășurate la Palatul Élysée, unde șefii serviciilor de informații franceze le-au prezentat liderilor politici și candidaților la prezidențiale un raport detaliat. Documentul a analizat amenințările generate de războiul Rusiei din Ucraina și de escaladarea tensiunilor din Orientul Mijlociu, două surse majore care au alimentat creșterea prețului carburanților pe piața franceză.

„Situația cu care ne confruntăm este gravă. Este gravă din cauza contextului internațional și a consecințelor războaielor pe care le suportăm”, a spus Macron. „În acest context, trebuie să rămânem uniți”.

Limite bugetare și sprijin țintit pentru populație

Executivul francez se confruntă însă cu constrângeri financiare severe, starea finanțelor publice limitând capacitatea de a acorda subvenții masive pentru facturile la energie. Pentru anul viitor, guvernul are în plan reduceri cheltuielilor bugetare de aproximativ 54 de miliarde de euro. În aceste condiții, autoritățile franceze se orientează spre identificarea unor măsuri de sprijin extrem de bine direcționate.

Consolidarea aprovizionării și protecția infrastructurii critice

Pentru a garanta un flux constant de petrol și gaze, președintele francez a purtat deja discuții cu liderii din Arabia Saudită, Irak, Qatar și Emiratele Arabe Unite, urmând ca problema aprovizionării cu gaze naturale lichefiate și produse petroliere să fie abordată și în cadrul întâlnirii de duminică cu premierul canadian Mark Carney.

Paralel cu demersurile din zona energetică, Franța își sporește măsurile de securitate pentru apărarea infrastructurii critice și a obiectivelor din industria de apărare. Decizia vine pe fondul multiplicării atacurilor cibernetice și al riscurilor asociate acțiunilor hibride orchestrate de Rusia, amintindu-se incidente recente precum cele asupra unui tren de pasageri din Ucraina sau asupra aeroportului Leipzig din Germania, în contextul în care premierul polonez Donald Tusk a avertizat anterior asupra posibilelor ținte europene ale Moscovei. Serviciile secrete franceze au indicat un nivel ridicat al amenințărilor, aspect confirmat ulterior și de reprezentanții scenei politice care au participat la discuții.