Madagascarul, în prag de lovitură de stat. O unitate militară a anunțat că a preluat comanda armatei

Madagascarul, în prag de lovitură de stat. O unitate militară a anunțat că a preluat comanda armateiSursa foto: Captură video/instagram

O unitate militară a anunțat duminică preluarea controlului asupra armatei din Madgascar, în contextul protestelor antiguvernamentale care zguduie țara de mai multe săptămâni. Președintele Andry Rajoelina a denunțat imediat o „tentativă ilegală de preluare a puterii”, potrivit Reuters.

„Toate ordinele armatei malgașe vor emana de la sediul CAPSAT (Corpul de armată pentru personal și servicii administrative și tehnice)”, au transmis ofițerii respectivei unități într-un mesaj video difuzat public.

Soldații, aclamați de protestatari în capitală

Soldații CAPSAT s-au alăturat miilor de oameni adunați în capitala Antananarivo, la o ceremonie de omagiu pentru cei care și-au pierdut viața de la începutul protestelor din 25 septembrie.

Militarii au fost primiți cu entuziasm de manifestanți, iar printre cei prezenți la comemorare s-au numărat și figuri marcante ale opoziției, inclusiv fostul președinte Marc Ravalomanana, destituit în urma revoltei din 2009.

Ironia istoriei face ca aceeași unitate CAPSAT să fi fost cea care l-a sprijinit pe actualul președinte, Andry Rajoelina, să preia puterea printr-o lovitură de stat în 2009.

General nou, numit fără validare oficială

Ofițerii rebeli au anunțat și numirea generalului Demosthene Pikulas în funcția de șef al armatei — post rămas vacant după ce fostul titular a fost numit recent ministru al forțelor armate. Deocamdată, nu este clar dacă această numire are vreo valabilitate oficială, întrucât nu a fost confirmată de conducerea armatei. Comandamentul militar nu a reacționat public până la această oră.

„Nu vom trage asupra protestatarilor”

Cu o zi înainte, sâmbătă, unitatea CAPSAT anunțase că refuză să se supună ordinelor de a trage asupra protestatarilor, condamnând represaliile recente ale poliției.

Tot sâmbătă, Antananarivo a fost scena uneia dintre cele mai ample manifestații de la începutul mișcării de protest „Gen Z”, declanșate de întreruperile de apă și electricitate, dar care s-au transformat rapid într-un val de nemulțumire față de conducerea politică, inclusiv față de președintele Rajoelina.

Într-un comunicat oficial, Președinția Madagascarului a dat asigurări că șeful statului „rămâne în țară” și „continuă să gestioneze afacerile naționale”, după ce în spațiul public au circulat zvonuri privind o eventuală fugă în străinătate.

Reacția Uniunii Africane la situația din Madagascar

Uniunea Africană a făcut apel duminică la calm și reținere, cerând „tuturor părților malgașe, civile și militare, să evite escaladarea situației”.  Totodată, compania Air France a suspendat zborurile către Madagascar cel puțin până marți, invocând motive de siguranță.

De la izbucnirea protestelor, cel puțin 22 de persoane au fost ucise și peste 100 rănite, conform unui raport al Națiunilor Unite.  Madagascar este una dintre cele mai sărace țări din lume, marcată de corupție sistemică și revolte populare repetate de la obținerea independenței față de Franța, în 1960. Deși insula din Oceanul Indian este bogată în resurse naturale, aproape trei sferturi dintre cei 32 de milioane de locuitori trăiau sub pragul sărăciei în 2022, potrivit Băncii Mondiale.