Macron revendică superioritatea maritimă cu un portavion de nouă generație

Macron revendică superioritatea maritimă cu un portavion de nouă generațieUn avion american s-a prăbușit în Marea Mediterană. Sursa foto: Arhiva EVZ

Marina franceză a ridicat vălul de pe ceea ce urmează să devină noua armă strategică a Hexagonului.

Alegerile referitoare la portavioanele de nouă generație (PA-NG) ar fi trebuit clarificate de președintele Emmanuel Macron cu ocazia zilei de 14 iulie. Cu toate acestea, capriciile vieții politice au decis altfel, odată cu remanierea guvernului. A priori, șeful statului ar trebui să facă anunțuri până la sfârșitul acestui an sau chiar cu ocazia mesajului către forțele armate, în luna ianuarie.

Oricum, în funcție de audierile parlamentare, de indiscrețiile făcute presei și de rapoartele publicate de comisiile de apărare din Senat și Adunarea Națională, se pot preciza câteva elemente despre noul portavion francez.

Astfel, se acceptă faptul că noul PA-NG va fi de cel puțin 1,5 ori mai impunător decât actualul portavion Charles de Gaulle, cu ale sale 42.000 deplasament, ordinea de mărime preconizată pentru noua navă fiind de fapt 70.000 de tone pentru 280 sau 300 de metri lungime, scrie Opex 360.

Și acest lucru este legat de Future Air Combat System (SCAF), al cărui avion de luptă pe care se va baza va avea o masă de 30 de tone, o lungime de 19 metri și o anvergură a aripilor de 14 metri. În plus, ar trebui să poată utiliza drone și efectoare.

Pentru o mai mare flexibilitate în operațiunile aeriene, s-a argumentat că PA-NG ar trebui să aibă capacitatea de a „lansa și recupera” simultan aeronavele la bord.

În ceea ce privește propulsia, alegerea nucleară este clară pentru noul portavion. Și asta pentru a menține abilitățile industriei franceze în acest domeniu. Odată  cu programele sistemelor de propulsie ale submarinelor nucleare din clasa Suffren (SNA) și cu cele care vor echipa submarinele nucleare laansatoare de rachete de nouă generație (SNLE3G), va fi necesar să fie menținute aceste abilități pentru asigurarea menținerii stării operaționale.