George Miloșan. Sursa foto: Arhiva EVZ
Din cuprinsul articolului
La două zile după debutul acțiunilor israeliano-americane în Iran, președintele Emmanuel Macron ne anunța că s-a încheiat o epocă și a început alta în viața europenilor: ,,Noua eră a armelor nucleare’’. La baza navală de pe L’Ile Longue – în largul portului breton Brest – într-un decor suprarealist, atmosferă solemnă dar cazonă, Macron a ținut un discurs a la Charles de Gaulle.
În spatele președintelui era ancorat submarinul ,,Le Temeraire’’, purtător de rachete cu încărcături nucleare. Tot acolo erau și celelalte trei submarine care compun ,,flota nucleară’’ a Franței: ,,Le Triomphant’’, ,,Le Vigilant’’, ,,Le Terrible’’. În 2036, flota va fi completată cu ,,L’Invincible’’.
„Putere înseamnă creșterea arsenalului nuclear”
Nume grele care nu au nevoie de traducere. Un submarin în plus peste zece ani, dar și un număr sensibil mai mare de bombe atomice. Nu știm câte și nu vom ști vreodată. Totul la secret. ,,Pentru a fi liberi – a tunat Macron ca să-l audă toată Europa – trebuie să fim temuți și ca să fim temuți trebuie să fim puternici. Putere înseamnă creșterea arsenalului nuclear’’. Dacă Donald Trump vorbește de ,,pace prin forță’’, Macron nuanțează franțuzește: ,,pace prin descurajare’’. Înițiativa Franței macroniene nu ne surprinde. Are rădăcini mai vechi…
În rândurile de mai jos, voi încerca să analizez oportunitatea acesteia, capacitatea Franței de a o duce la bun sfârșit și modul cum Parisul – cu sau fără Macron la Elysee – intenționează să-și asigure hegemonia militară pe continent, valorificând și amplificând ceea ce are deja: capacitatea nucleară. Pentru a demonstra că propunerea lui Macron este a doua etapă a unei inițiative de anul trecut, reproduc mai jos un fragment - cu subtitlul original - dintr-un articol apărut în publicația noastră, în urmă cu un an, respectiv la 25 martie 2025, autor fiind subsemnatul.
Emmanuel Macron, un nou Charles de Gaulle?
,,La începutul acestei luni, președintele Emmanuel Macron a promis ,,începerea unei dezbateri strategice privind protecția prin descurajare nucleară a aliaților din Europa’’. Inițiativa sa venea după ce viitorul cancelar german, Friedrich Merz, a propus ,,o serie de discuții cu Franța și Marea Britanie pe tema extinderii protecției nucleare la nivel continental’’. Ideea a fost susținută de premierul polonez Donald Tusk, care a adăugat că chestiunea a mai fost analizată ,,la vârf’’ de unii lideri europeni, dar în spatele ușilor închise.
S-au aliniat chiar state care, istoric vorbind, au avut constant poziții antinucleare: Suedia și Danemarca. Binențeles, țările baltice - de departe cele mai expuse unei agresiuni - au rezonat imediat. Ulterior, Macron și-a nuanțat intențiile. Aliații vor putea participa la exerciții nucleare secrete în Franța, dar Parisul nu va lua în calcul cedarea ,,butonului nuclear’’ Bruxelles-ului sau vreunei entități statale. Decizia unui atac sau contraatac nuclear rămâne între zidurile Palatului Elysèe’’. Teoretic, în martie 2025, lucrurile păreau clare …
Macron lansează oficial noul concept: ,,Descurajare nucleară avansată’’
După un an de tatonări, la secret, domnul Macron s-a decis să acționeze la lumina zilei. S-a adresat Europei – mai bine zis europenilor, care într-un fel sau altul, au fost de acord sotto voce – pentru colaborare. O colaborare care pleacă de la așa-numita ,,dissuasion nucleaire avancee’’ - ,,descurajare nucleară avansată’’ - și presupune, între altele, transferul de tehnologie militară nucleară în alte țări. Este un concept nou, pentu că Franța nu a transferat în exterior componente ale arsenalului său nuclear și nu a dezvăluit vreodată date despre acesta.
Puterea nucleară a Franței și națiunile cooperante. Germania in primis
Se știe că ,,momentul de vârf’’ al ,,Forței de lovire’’ nucleare franceze - ,,La force de frappe’’ - a fost în anii ‘80, sub președinția lui Francois Mitterrand, când era compusă din 510 unități. 40% din acest arsenal a fost distrus în următoarele trei decenii. Președinții Hollande și Sarkozi – singurii care au abordat deschis problema – au vorbit de 300. Ceva mai mult de 5% din capacitățile totale ale Rusiei și Statelor Unite, dar de trei ori mai mult decât numărul focoaselor nucleare tactice americane pe pământ european, la bazele din Belgia, Olanda, Germania, Turcia și Italia.
Dacă excludem Italia – reticentă încă de anul trecut în fața propunerii franceze – și adăugăm Polonia, Grecia și Suedia, avem configurația sistemului de ,,aliați nucleari’’ ai Franței. Unii, cu jumătate de gură … însă. Un semnal încurajator a venit de la Berlin. Cancelarul Merz a anunțat formarea unui ,,grup directiv’’ care să analizeze, prin consultări cu Parisul, propunerea lui Macron. Până la sfârșitul anului, Germania va lua o decizie privind ,,participarea convențională’’ în ,,perimetrul nuclear’’ francez.
Armonizarea cu arsenalul nuclear NATO se face greu … foarte greu
În jurul implementării conceptului lansat de Macron s-a creat o adevărată nebuloasă în plan politic, militar și de securitate. Este devreme să răspundem întrebărilor care vin din toate părțile, inclusiv din partea celor care au acceptat ideea venită de la Palatul Elysee. Cum va fi modificată doctrina de apărare a Franței și cât de departe se va merge cu transferul armelor nucleare și ceea ce francezii numesc ,,savoir faire’’ în exterior? Se va realiza sau nu o conexiune operativă cu arsenalul anglo-american în cadrul NATO?
Un răspuns parțial la această din urmă întrebare pare posibil. În ultimii 15 ani, cele două capitale posesoare de arme nucleare, Parisul și Londra, au făcut câțiva pași – ezitanți, e drept – una spre cealaltă, deși armonizarea tehnico-militară este greu de realizat, întrucât cele două arsenale au fost create și menținute în conformitate cu necesitățile defensive ale fiecărei țări.
Geometrie euclidiană. Liniile nucleare franceză și britanică nu se întâlnesc
Arsenalul britanic a fost conceput în strânsă legătură cu cel american. Arsenalul francez este complet independent de cel de peste ocean. Totuși, există un sistem de cooperare franco-britanic, încă din 2010, creat însă cu alt scop: tratatele de la Londra (Lancaster House) semnate de Nicolas Sarkozi și David Cameron. Primul, cunoscut ca ,,Programul Teutates’’ conține prevederi care ,,permit prezervarea capacității nucleare ale celor două state în condițiile exigențelor impuse de Tratatul de interzicere completă a experiențelor nucleare’’ la nivel mondial.
Altfel spus, Londra și Parisul cooperează pentru a menține și crește eficiența armelor nucleare în absența unor noi experimente în domeniu. În iulie 2025, Premierul Starmer și Macron au semnat ,,Acordul de la Northwood’’ prin care s-a creat un ,,Grup de supraveghere nucleară’’ anglo-francez, cu sarcini concrete – secrete în mare parte – în privința colaborării bilaterale.
Nu cred că ar fi o problemă dacă s-ar ajunge, pornind de la acest tip de cooperare, la armonizarea programelor generale de înarmare nucleară. Dar domnul Macron vrea altceva. Franța trebuie să devină hegemon nuclear pe continent, iar Regatul Unit e prea legat de America …nuclear vorbind și nu numai.
Discursul lui Macron are și o dimensiune internă …
Discursul de la baza de pe L’Ile Longue a avut trei obiective. Primul era legat de prezentarea conceptului ,,descurajării nucleare avansate’’, iar al doilea era avizarea europenilor că Parisul își va mări semnificativ arsenalul nuclear, dar într-o manieră lipsită de transparență. Cine vrea să adere la inițiativa din Hexagon, va avea o ,,umbrelă sigură’’. Al treilea însă are o dimensiune politică internă. Este un mesaj adresat electoratului francez cu un an înaintea alegerilor prezidențiale, într-un moment când ,,cuplul’’ de extremă dreaptă Marine Le Pen-Jordan Bardella conduce detașat în sondaje.
Franța are deja primatul nuclear în UE. Macron vrea mai mult
,,Forța de lovire’’ îi asigură Franței un primat continental indiscutabil, cunoscut de toată lumea, dar foarte puțin utilizat în politica externă a Hexagonului. Partidul familiei Le Pen a susținut constant că forța nucleară face parte din matricea de suveranitate a Franței, suveranitate care nu este negociabilă și nici împărțită cu alții. Cred că aici Macron are dreptate. Mascat sau pe față, asistăm chiar la o extensie a suveranității Franței, pe care aș numi-o suzeranitate. Ca în Evul Mediu, un suzeran și vasalii săi.
Între propunerea lui Macron și ,,cuiul lui Pepelea’’
Franța își menține controlul total asupra arsenalului său nuclear chiar dacă părți ale acestuia sunt tranaferate în alte state. Pentru acestea din urmă, vorbim de ceva asemănător ,,cuiului lui Pepelea’’, cum ar spune românii. Parisul nu va discuta sau negocia cu aliații nici deciziile finale, nici teritoriile sau interesele de apărat. Cu alte cuvinte, ,,cooperanții’’ vor ceda o parte din suveranitatea lor.
Dacă analizăm lucrurile din punct de vedere geopolitic, observăm că inițiativa macroniană este foarte franceză, foarte puțin europeană și deloc atlantică. Chiar dacă nu a spus-o direct, Macron a lăsat să se înțeleagă logica inițiativei sale: ,,Dacă Rusia va fi serios amenințată, nu va ezita să-și folosească arsenalul militar, iar noi europenii nu vom exista fără capacități suficiente de răspuns’’.
,,Corolarul’’ lui Macron. Concluzii
Narativul locatarului de la Elysee are ca fundament un silogism inatacabil: lumea a devenit mai periculoasă, iar America nu mai prezintă multă încredere pentru europeni, pe componenta de apărare și securitate. În consecință, conform domnului Macron, unica garanție de securitate pentru aceștia din urmă este arma nucleară. Cea care deja există, adică a Franței. Descurajarea, în contextul afirmației de mai sus, se bazează pe o construcție teoretică, imposibil de verificat în practică, cu excepția câtorva episoade din perioada Războiului Rece, când dezastrul a fost evitat cu mult noroc.
În realitate, creșterea numărului de bombe atomice nu reduce riscul, ci îl multiplică. Țările care se vor așeza sub ,,umbrela nucleară franceză’’ și vor avea capacități nucleare pe teritoriul lor își vor asuma riscuri suplimentare care derivă din această stare de lucruri, fără a avea nicio putere de decizie în privința utilizării lor. Fiecare își cunoaște mai bine decât alții interesele și vulnerabilitățile. O ,,umbrelă nucleară’’ în plus - pe lângă cea a Alianței, asigurată, deocamdată, de Statele Unite - nu strică. Dar beneficiarii ar trebui să fie în ,,camera de decizie’’ chiar dacă nu vor avea acces la ,,butonul de comandă’’.
O precizare: Indiferent de context, Casa Albă nu a pomenit vreodată de retragerea capacităților nucleare americane din Europa.
