Nicușor Dan, întâlnire cu Donald Tusk la Varșovia. Securitatea Europei, în prim plam

Nicușor Dan, întâlnire cu Donald Tusk la Varșovia. Securitatea Europei, în prim plamNicușor Dan. Sursă foto: presidency.ro

Preşedintele României, Nicuşor Dan, se află joi, 5 martie 2026, la Varşovia, la invitaţia preşedintelui Poloniei, Karol Nawrocki, a anunțat Administraţia Prezidenţială.

În cadrul vizitei, şeful statului român va avea întâlniri cu prim-ministrul polonez Donald Tusk, precum şi cu conducerea parlamentului polonez: Mareşalul Seimului, Włodzimierz Czarzasty, şi Mareşalul Senatului, Małgorzata Kidawa-Błońska. Totodată, Nicuşor Dan va participa la un eveniment economic organizat de Camera de Comerţ şi Industrie Polono-Română (PRBCC).

Nicușor Dan, vizită la Varșovia

Vizita are ca obiectiv principal consolidarea Parteneriatului Strategic dintre România şi Polonia și aprofundarea colaborării la nivel european și NATO. Potrivit comunicatului oficial, discuţiile vor include priorităţile bilaterale, proiectele majore de cooperare economică și investițiile comune.

Donald Tusk

Donald Tusk. Sursa foto: Instagram

Un punct central al întâlnirilor îl reprezintă securitatea europeană, având în vedere tensiunile generate de agresiunea Federaţiei Ruse asupra Ucrainei, precum și conflictele din Orientul Mijlociu.

Securitatea europeană, în prim plan

„Tema securităţii europene va reprezenta un subiect principal al discuţiilor, în contextul riscurilor generate de agresiunea Federaţiei Ruse asupra Ucrainei şi de conflictele din Orientul Mijlociu.

Astfel, convorbirile se vor axa pe colaborarea României şi a Poloniei pentru menţinerea solidarităţii europene şi aliate, cu obiectivul principal de întărire a posturii de descurajare pe Flancul Estic al NATO”, a anunțat Administrația Prezidențială.

Karol Nawrocki

Karol Nawrocki. Sursa foto: dreamstime.com

Discuţiile vor include modalităţile de extindere a cooperării în domeniul securităţii şi al industriei de apărare, precum și coordonarea în cadrul formatului multilateral Bucureşti 9, al cărui următor summit este programat în mai la Bucureşti. Alte teme de interes sunt agenda Consiliului European, procesul de extindere a Uniunii Europene, relaţia transatlantică, sprijinul pentru Ucraina și situaţia din Republica Moldova.

Oana Țoiu, vizită la Varșovia

Vizita Preşedintelui Dan are loc la două zile după ce ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, s-a aflat la Varşovia pentru discuţii cu omologul său polonez, Radoslaw Sikorski.

Conform Cotroceniului, această deplasare coincide cu Ziua Solidarităţii româno-polone, sărbătorită pe 3 martie, dată care marchează semnarea în 1921 a „Convenţiei de alianţă defensivă între Regatul României şi Republica Polonă”, simbol al prieteniei istorice dintre cele două popoare.

În paralel cu agenda politică și de securitate, preşedintele român va lua parte la întâlniri cu mediul de afaceri, subliniind importanţa investiţiilor bilaterale și a schimburilor economice între cele două ţări. Vizita reafirmă angajamentul României de a menţine relaţii strânse cu Polonia, atât pe plan bilateral, cât și în cadrul organizaţiilor internaţionale din care fac parte ambele state.