Macovei, prestație jalnică în timpul audierilor pe tema Facebook

Macovei, prestație jalnică în timpul audierilor pe tema Facebook

Europarlamentarul Maria Grapini s-a declarat consternată de prestația altei reprezentante a României în PE. “Face de râs România! E o procedură prestabilită pe care am respectat-o cu toții, doar Macovei n-a priceput nimic! Mi-a fost rușine, a câta oară?!“, a spus Maria Grapini.

Ea s-a referit la faptul că Macovei a reușit să-i enerveze pe toți comisarii prezenți luni în Comisia LIBE a PE, care a condus o audiere maraton pe subiectul care a inflamat întreaga lume: Cambridge Analytica-Facebook.

„Monica Macovei a venit târziu, habar n-avea de procedură, secțiuni, intervievați, nimic, astfel că a reușit să ofere un nou spectacol grotesc, în timpul unei audieri extrem de importante, în forul suprem european. După această reprezentație jalnică, Macovei a părăsit sala, înainte ca ședința să se fi terminat!”, a relatat Maria Grapini.

Cât despre miezul audierilor, europarlamentarul PPU-sl a adresat o întrebare concretă, pe tema protecției datelor, cu trimitere direct la jumătățile de adevăr pe care Facebook le-a servit lumii întregi, fără pic de reținere. Răspunsul oferit de către reprezentantul gigantului on-line a cuprins scuze și explicații privitoare la soluțiile care se caută acum pentru ca drepturile fundamentale ale cetățenilor, viața privată, protecția datelor și dreptul de a primi si de a oferi informații corecte precum și dreptul la un proces electoral just sunt asigurate.

Ne puteți urmări și pe Google News