Măcel la un meci de handbal. Au intervenit trupele speciale
- Lucian Ionescu
- 12 ianuarie 2020, 19:27
La meciul de handbal între echipele Rapid Bucureşti şi SCM Craiova, peste 25o de suporteri au fost scoşi cu forţa de către trupele speciale, din Sala Plivalentă din Craiova, unde a avut loc confruntarea sportivă.
Suporterii echipei Rapid Bucureşti au încercat să sară peste gardurile de protecţie şi să ajungă în zona rezervată fanilor olteni, după ce, între ei şi fanii olteni a izbucnit un conflict.
Cele două tabere şi-au adresat injurii şi ameninţări, iar unii dintre suporterii bucureşteni au vrut să sară peste gardurile de protecţie şi să ajungă în zona destinată suporterilor SCM Craiova.
Potrivit reprezentanţilor Grupării de Jandarmi Mobile Craiova, conflictul a izbucnit pe finalul meciului, iar cele două galerii au fost scoase din sală.
„Cele două galerii şi-au adresat ameninţări, au forţat dispozitivul constituit din poliţişti locali, moment în care jandarmii au intervenit, au aplanat situaţia respectivă, fără a fi nevoie să folosească mijloacele din dotare. Activitatea s-a derulat pe un timp foarte scurt, după care activităţile s-au desfăşurat în condiţii de normalitate”, a declarat Iulia Pînzariu, purtător de cuvânt Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova.
SCM Craiova şi Rapid Bucureşti s-au întâlnit, duminică, în cea de-a treisprezecea rundă a Ligii Naţionale de handbal feminin. Oltencele s-au impus cu 23 la 21, potrivit replicaonline.ro