Măcel în plină stradă, după ce forțele speciale au intrat peste o grupare interlopă. Peste 20 de oameni au murit
- Nicolae Comănescu
- 31 octombrie 2021, 23:19
S-a lăsat cu vărsare de sânge, în Brazilia, după ce autoritățile au acționat împotriva unei grupări care a dat mai multe spargeri la bănci în ultima perioadă.
A fost măcel în Brazilia, după un raid făcut de forțele de ordine. Și-au pierdut viața peste 20 de persoane care erau bănuite că ar face parte dintr-o grupare care se ocupă cu spargerea băncilor, conform primelor informații. Operațiunea în forță a polițiștilor din „Țara Cafelei” a avut loc în statul Minas Gerais din sud-estul Braziliei.
Operațiune în forță a poliției din Brazilia. Vizată, o grupare bănuită că a comis mai multe jafuri bancare și a semănat teroare
Operaţiunea, organizată în comun cu poliţia militară, a constat în descinderi la două ferme din comuna Varginha acolo unde membri ai unei organizaţii criminale specializate în spargeri de bănci şi bancomate pregăteau atacuri asupra mai multor agenţii bancare din zonă, după cum informează Agerpres.
Una dintre intervenţii s-a soldat cu 18 morţi în urma schimburilor de focuri, iar asaltul asupra celeilalte clădiri s-a soldat cu mai multe alte victime decedate, a menţionat sursa, precizând că nu sunt victime în rândul forţelor de ordine.
Mafioții aveau un arsenal cu care ar fi putut să înceapă un mic război. Forțele de ordine au confiscat cantități impresionante de muniție
Au fost confiscate de asemenea un mare număr de arme - între care puşti, grenade şi muniţie -, precum şi veste antiglonţ şi autovehicule.
În Brazilia au avut loc în ultimii ani mai multe jafuri cu un mod de acţiune similar celui specific bandei vizate duminică, constând într-o planificare extrem de detaliată şi uz de armament greu, în localităţi unde potenţiala pradă din vistieriile băncilor să fie promiţătoare.
Un incident foarte grav s-a petrecut în luna august a acestui an
În luna august a acestui an, indivizi înarmaţi au semănat teroarea în oraşul Araçatuba cu 200.000 de locuitori din statul Sao Paulo, folosind drone, explozibil şi ostatici pe capota maşinilor pentru a-şi acoperi fuga, într-un atac soldat cu trei morţi, conform sursei citate.