CEA MAI MACABRĂ farsă din ISTORIE. Peste 3000 de ROMÂNI au MURIT

CEA MAI MACABRĂ farsă din ISTORIE. Peste 3000 de ROMÂNI au MURIT

Acum 77 de ani, sovieticii au executat una dintre cele mai mari farse din istorie, iar victime le-au picat peste 3000 de români, rămași captivi în satele de pe Siret.

Acest trist eveniment s-a întâmplat după ce după ce România a fost forțată să cedeze Uniunii Sovietice un teritoriu locuit de peste 3 milioane de locuitori, scrie Infoprut.ro

La începutul anului 1941, NKVD a lansat zvonuri potrivit cărora sovieticii ar fi permis trecerea graniței în România. Concret, la 1 aprilie, 1941 un grup mare de oameni din mai multe sate de pe Valea Siretului (Pătrăuții-de-Sus, Pătrăuții-de-Jos, Cupca, Corcești, Suceveni), purtând în față un steag alb și însemne religioase (icoane, prapuri și cruci din cetină), a format o coloană pașnică de peste 3.000 de persoane, și s-a îndreptat spre noua graniță sovieto-română.

Oamenii au fost somați, iar după ce au ignorat semnalul sovieticii au tras în plin cu mitraliere, încontinuu, secerându-i. Supraviețuitorii au fost urmăriți de cavaleriști și spintecați cu sabia. După masacru, răniții au fost legați de cozile cailor și târâți până la 5 gropi comune săpate dinainte, unde au fost îngropați, unii fiind în viață încă: bătrâni, femei, copii, sugari – vii, morți sau muribunzi.

Două zile și două nopți s-a mișcat pământul în acele gropi, până toți și-au dat duhul. Câțiva, „mai norocoși”, au fost arestați de NKVD din Hliboca (Adâncata) și, după torturi înfiorătoare, au fost duși în cimitirul evreiesc din acel orășel și aruncați de vii într-o groapă comună, peste care s-a turnat și s-a stins var.