Lui Putin îi fug DOLARII de sub picioare!

Lui Putin îi fug DOLARII de sub picioare!

Pe fondul unei economii ruse în suferință, miliarde de dolari se evaporă din țară în paradisurile off-shore.

Nu mai puțin de 32,6 miliarde de dolari au ieșit din Rusia doar în primul trimestru al anului, a anunțat Banca Națională, care estimează că, până la sfârșitul anului, suma totală va fi de 131 de miliarde de dolari, scrie The Moscow Times.

De asemenea, Banca a revizuit și suma capitalurilor dispărute din țară în 2014, la 154,1 miliarde de dolari, față de estimări precedente care vorbeau de „numai” 151,5 miliarde.

Analiștii nu sunt deloc optimiști în legătură cu stoparea acestui fenomen într-un viitor previzibil. Mihail Zadornov, directorul VTB 24, una dintre cele mai mari bănci din Rusia a declarat pentru Interfax:

„Fuga capitalurilor poate fi oprită numai dacă populația, în majoritatea ei, și mai ales mediul de afaceri își recâștigă încrederea în stabilitatea Rusiei.”