Lovitură puternică pentru un mare retailer de haine. Afacerile sunt la pământ
- Ionel Sclavone
- 9 mai 2020, 22:18
Unul dintre cei mai importanți comercianți de îmbrăcăminte de la nivel mondial are mari probleme cu vânzările din cauza restricțiilor impuse de răspândirea noului coronavirus. Acesta a înregistrat scăderi cu aproape 60% a vânzărilor și stocuri nevândute în valoare de 4,2 miliarde de dolari, îcepând cu luna martie.
H&M este al doilea retailer de îmbrăcăminte la nivel mondial și înregistrează pierderi uriașe din cauza pandemiei de coronavirus. Vânzările companiei au scăzut cu 57% în perioada 1 martie – 6 mai, conform tabu.ro.
La 30 aprilie, firma avea stocuri de bunuri nevândute de peste 41 miliarde de coroane suedeze, adică 4,2 miliarde de dolari.
Cele mai mari pierderi au fost înregistrate în Italia - 80%, Spania - 76%, Franța și SUA - 71%, Polonia 59%, Japonia 58%, Danemarca 51%, Finlanda 49%, Rusia 47%, Germania 46% și Norvegia 36%. Chiar și în Suedia, țara de origine, în care nu a fost impusă carantina, vânzările H&M au scăzut cu 31%. Pe de altă parte, au crescut vânzările online cu 32%.
După anunțarea relaxării măsurilor de distanțare social, compania a început să redeschidă gradual magazinele, însă chiar și așa 3.050 de unităţi (60%) rămân temporar închise. Compania H&M vrea să-şi reducă cheltuielile operaţionale, excluzând deprecierea şi amortizarea, cu aproximativ 20 – 25% în trimestrul doi, în timp ce investiţii vor fi reduse cu 3,5 miliarde de coroane suedeze, de la 8,5 miliarde de coroane suedeze cât aveau planificat inițial.
Pandemia de coronavirus lovește puternic în afacerile H&M destul de greu încercate de lipsa de reacție la apariția noilor sisteme de comerț, online.