Lovitură dură pentru „cercetarea” chinezească în AI. O rețea de contrabandă cu cipuri, destructurată
- Bianca Ion
- 22 martie 2026, 10:17
Cip inteligența artificială. Sursă foto: UnsplashAutoritățile americane au anunțat punerea sub acuzare a trei persoane într-un dosar de amploare care vizează exportul ilegal către China al unor tehnologii avansate de inteligență artificială, într-un context tensionat marcat de restricții tot mai stricte privind transferul de tehnologie, relatează NBC News.
Ancheta, care are în vedere tranzacții estimate la miliarde de dolari, scoate la iveală o presupusă schemă complexă prin care servere dotate cu cipuri interzise ar fi fost redirecționate către China prin intermediul unor companii din Asia de Sud-Est, ocolind astfel reglementările impuse de Washington.
Trei persoane au exportat ilegal cipuri din SUA în China
Potrivit rechizitoriului, trei persoane asociate producătorului de servere Supermicro sunt acuzate că ar fi pus la punct o schemă complexă prin care echipamente interzise ar fi ajuns în China, cu încălcarea directă a legislației americane privind controalele de export. Ancheta indică faptul că mecanismul ar fi fost construit astfel încât să ocolească restricțiile impuse de autorități, folosind intermediari și rute comerciale indirecte.
Documentul susține că Wally Liaw, Steven Chang și Willy Sun ar fi coordonat vânzarea unor servere în valoare totală de aproximativ 2,5 miliarde de dolari către o companie din Asia de Sud-Est. Ulterior, o parte dintre aceste echipamente, estimate la circa 510 milioane de dolari, ar fi fost redirecționate către China, fiind echipate cu cipuri Nvidia aflate sub regim strict de restricții, în contextul temerilor legate de utilizarea lor în dezvoltarea inteligenței artificiale.
Departamentul de Justiție a anunțat că două dintre persoanele implicate au fost deja reținute, în timp ce a treia este în continuare căutată de autorități.
Cei trei inculpați sunt acuzați de conspirație pentru încălcarea legislației privind exporturile, infracțiune care poate fi sancționată cu până la 20 de ani de închisoare, dar și de contrabandă și fraudă împotriva Statelor Unite, fiecare dintre aceste capete de acuzare fiind pedepsite cu până la cinci ani de detenție. Cazul este investigat pe fondul înăspririi semnificative a regulilor americane privind exportul de tehnologii avansate către China, în special în sectorul inteligenței artificiale.

Nvidia. Sursă foto: Unsplash
SUA au limitat exportul de cipuri performante
Începând cu anul 2022, autoritățile americane au limitat exportul de cipuri performante pentru inteligență artificială, invocând motive de securitate națională. Printre produsele vizate se numără și unele dintre cele mai avansate unități grafice dezvoltate de Nvidia. Aceste tehnologii pot fi vândute către China doar în baza unor licențe speciale, iar încălcarea acestor reguli este considerată o amenințare directă la adresa intereselor strategice ale Statelor Unite.
Procurorul federal Jay Clayton a explicat că, potrivit anchetei, cei implicați ar fi folosit metode complexe pentru a evita controalele: „Au făcut acest lucru printr-o rețea complicată de minciuni, disimulare și ascundere — toate pentru a crește vânzările și a genera venituri cu încălcarea legii americane”. Acesta a adăugat că „Schemele de deturnare, precum cele destructurate astăzi, generează miliarde de dolari câștiguri ilicite și reprezintă o amenințare directă la adresa securității naționale a SUA.”
Compania Supermicro nu figurează ca inculpată în dosar, însă a confirmat rolurile celor trei persoane vizate de anchetă. Reprezentanții firmei au transmis că angajații implicați au fost suspendați, iar colaborarea cu persoana externă a fost întreruptă.
La rândul său, Nvidia a precizat că respectarea regulilor este esențială și că nu oferă sprijin pentru sisteme utilizate ilegal. Un purtător de cuvânt al companiei a afirmat că „Deturnarea ilegală a computerelor americane controlate către China este o strategie pierzătoare — NVIDIA nu oferă servicii sau suport pentru astfel de sisteme, iar mecanismele de aplicare a legii sunt riguroase și eficiente”.
Îngrijorări privind ocolirea restricțiilor
Cazul scoate în evidență temerile legate de faptul că tehnologiile restricționate ajung totuși în China prin intermediul unor rute indirecte, în special prin țări din Asia de Sud-Est. Experții în domeniu atrag atenția că aceste „breșe” din sistemul de export trebuie analizate mai atent, în contextul competiției globale pentru dezvoltarea inteligenței artificiale.
În paralel cu controalele stricte, administrația americană a început să analizeze posibilitatea unor exporturi limitate către China, în anumite condiții.
Au existat deja decizii care permit vânzarea unor cipuri mai puțin performante, însoțite de condiții financiare și de reglementare stricte. De asemenea, unele livrări limitate de produse au fost aprobate pentru clienți din China, cu acordul autorităților americane.