Lovitură cruntă pentru cel mai temut interlop. Toate speranțele i-au fost spulberate
- Mihaela Dan
- 13 mai 2020, 14:17
Vești proaste pentru clanul de interlopi Corduneanu. Costel Corduneanu, unul dintre cei mai temuți interlopi din România, va rămâne după gratii!
Magistrații de la Judecătoria Drobeta Turnu Severin au luat această decizie după ce liderul clanului Cordunenilor a făcut cerere de eliberare condiționată.
În prezent, Costel Corduneanu execută acum o condamnare de trei ani pentru că a instalat în telefonul soției un program de urmărire de tip keylogger. Astfel, rămâne să-și ducă sentința mai departe, în Penitenciarul Drobeta Turnu Severin.
În motivarea cererii, Corduneanu a arătat că îndeplinește toate condițiile prevăzute în Codul penal, că a executat până în prezent doi ani și 15 zile din totalul de trei la care a fost condamnat și că se află în regim semideschis.
Ba mai mult, acesta susține că a achitat integral toate obligațiile civile constând în cheltuieli judiciare în cunatum de 10.000 lei, că s-a îndreptat și, deci, se poate reintegra în societate.
Soluția pe scurt a Judecătoriei Turnu Severin
„Respinge ca prematur introdusă cererea de eliberare condiţionată formulată de persoana condamnată Constantin Corduneanu, deţinut în Penitenciarul Drobeta Turnu Severin. Fixează termen după împlinirea fracţiei obligatorii când poate fi reînnoită cererea sau poate fi formulată propunere de liberare condiţionată”.
Motivul respingerii cererii?
„Pentru a fi discutat în comisia de individualizare a pedepselor privind eliberarea condiționată, petentul trebuia să execute un număr de 730 de zile. Or, din actele dosarului rezultă că petentul, până la data de 03.04.2020, a executat efectiv un număr de 493 de zile și 0 zile sunt considerate executate ca urmare a muncii prestate, executând astfel un număr total de 493 de zile”, scre Cancan.