Locuri de suflet pentru Paște: Mănăstirea Sfânta Ana și istoria sa unică

Locuri de suflet pentru Paște: Mănăstirea Sfânta Ana și istoria sa unicăMănăstirea Sfânta Ana. Sursa foto: Wikipedia

Mănăstirea Sfânta Ana se află pe Defileul Dunării, una dintre cele mai spectaculoase zone naturale din România. Cei care poposesc în acest colț al țării vor întâlni la tot pasul troițe, biserici și așezăminte monahale. De Paște, Mănăstirea Sfânta Ana este locul în care numeroși credincioși vin să ia lumină și să ia parte la slujba de Înviere.

Mănăstirea Sfânta Ana, locul în care merită să ajungi

Situată pe e Dealul Moșului din județul Mehedinți, Mănăstirea Sfânta Ana are hramul pe 25 iulie. Lăcașul a fost ctitorit de jurnalistul interbelic Pamfil Șeicaru, care a luptat în zonă în Primul Război Mondial.

Hotărârea de a ridica o mănăstire i-a venit în urma unei experiențe din toamna anului 1916, când, în timpul unei explozii, a fost îngropat de viu împreună cu camaradul său Petre Găvănescu, dar a scăpat cu viață. Din recunoștință față de Dumnezeu și în memoria eroilor, a promis că va construi o mănăstire în acel loc.

Când a fost ridicată

Construcția mănăstirii a avut loc între 1936 și 1939, când Șeicaru era director al ziarului Curentul și deputat. Deși lucrările au fost încheiate, lăcașul nu a fost sfințit imediat.

Episcopul Vasile Lăzărescu a refuzat târnosirea, pe motiv că nu fusese aprobată locația. Apoi, războiul și instaurarea regimului comunist au amânat și mai mult sfințirea. În 1945, regimul comunist a transformat mănăstirea în restaurant, iar biserica a devenit discotecă, iar chiliile, camere de cazare.

După 1990, așezământul a fost redat Bisericii și a primit din nou rolul pentru care a fost construit. Pe 2 decembrie 1990, a fost sfințit de episcopul Damaschin Severineanul. Înainte de construirea mănăstirii, în 1935, a fost amenajat un drum de acces pietruit, lung de 1,5 km, numit Drumul Eroilor, străjuit de șapte troițe și bănci de popas din stejar, cu inscripții dedicate regimentele care au luptat în zonă. Troițele au fost distruse în anii ’60.

Lăcașul de cult în care femeile se roagă pentru a avea copii

Inițial, complexul monahal avea o biserică de lemn și chilii dispuse în formă de U. În ultimii ani, în mănăstirea de maici a fost adăugată o clopotniță cu altar de vară.

De asemenea, cei care ajung aici pot vizita Muzeul Memorial Pamfil Șeicaru, care adăpostește biblioteca, trapeza și un atelier de croitorie.

Se spune că Sfânta Ana ascultă rugăciunile femeilor care vin să se roage în acest lăcaș de cult și le ajută să își îndeplinească dorința de a aduce pe lume un copil.

Mănăstirea Mraconia, un colț de Rai

Tot în județul Mehedinți, credincioșii pot vizita Mănăstirea Mraconia. Aceasta este situată în Duubova, la 15 kilometri de Orşova. Mănăstirea a fost ridicată pe locul unui fost punct de observație și ghidare a vaselor de pe Dunăre.

Mănăstirea Mraconia

Mănăstirea Mraconia. Sursa foto: Wikipedia

În trecut, Mănăstirea Mraconia era numită și Mănăstirea din Valea Dunării sau Mănăstirea de la Ogradena Veche, după numele unei comune din apropiere.

Numele „Mraconia” are sensul de „loc ascuns” sau „apă întunecată”.