LIGA EUROPA. FCSB a bifat primul succes în grupe. Budescu și Alibec au decis soarta partidei

LIGA EUROPA. FCSB a bifat primul succes în grupe. Budescu și Alibec au decis soarta partidei

FCSB a debutat cu dreptul în grupele Ligii Europa, după ce, astăzi, au reșit să se impună în fața cehilor de la Viktoria Plzen, cu scorul de 3-0.

Prima mare ocazie a partidei de pe „Arena Națională” a venit în minutul 19, atunci când cehii au fost extrem de aproape de a deschide scorul. După un atac rapid al Viktoriei, Petrzela a fost găsit liber în careu, dar șutul puternic al acestuia a zguduit bara transversală a porții lui Niță.

După numai un minut de la această mare ocazie a oaspeților, FCSB a modificat tabela. „Roș-albaștrii” au primit un penalty inexistent comis asupra lui Budescu, și tot acesta avea să transforme fără emoții de la punctul cu var (21). Până la pauză, Budescu a mai înscris o dată în poarta celor de Plzen. Vârful gazdelor a fost autorul unui lob de senzație, moment în care portarul advers a rămas spectator.

În actul secund, atât FCSB, cât și Viktoria și-au trecut în cont alte ocazii clare de gol. Dar tot elevii lui Nicolae Dică aveau să majoreze avantajul pe tabelă. De acestă dată a fost rândul lui Denis Alibec, care a punctat printr-o execuție din lovitură liberă, ușor deviată de zidul lui Plzen.

Ne puteți urmări și pe Google News

În celălalt meci al Grupei G, Hapoel Beer Sheva (Israel) s-a impus pe teren propriu în fața elvețienilor de la Lugano, scor 2-1. În urma acestor rezultate, FCSB a devenit lider al grupei.