Liderii lumii, cu ochii pe Casa Albă: „Aceasta nu este America!”
- Maria Dima
- 7 ianuarie 2021, 02:30
Şeful diplomaţiei europene Josep Borell a denunţat miercuri „asaltul neobişnuit împotriva democraţiei americane", după ce manifestanţi pro-Trump au invadat Congresul, şi a făcut apel la respectarea rezultatului alegerilor prezidenţiale din SUA, câştigate de Joe Biden.
"În ochii lumii, democraţia americană pare în stare de asediu în această seară. Este un asalt neobişnuit împotriva democraţiei SUA, instituţiilor sale şi statului de drept. Aceasta nu este America", a scris Josep Borell pe Twitter.
„Rezultatele alegerilor de la 3 noiembrie trebuie pe deplin respectate", a adăugat el.
Asaltul asupra Congresului s-a produs când ambele camere organizau o sesiune pentru a confirma victoria electorală a democratului Joe Biden în scrutinul prezidenţial din 3 noiembrie.
Susţinătorii preşedintelui, ce sosiseră în număr mare la Washington, convocaţi de Trump, care i-a chemat la un miting în faţa Casei Albe, s-au îndreptat apoi către Capitoliu. Manifestanţii au spart geamurile şi au deschis uşile cu forţa, reuşind să treacă de Poliţia Capitoliului, care asigură paza legislativului.
Forţele de securitate au lansat gaze lacrimogene în rotonda clădirii, însă zeci de persoane au reuşit să pătrundă în sălile Camerei Reprezentanţilor şi Senat în timp ce congresmenii erau evacuaţi de urgenţă, cum a fost şi cazul vicepreşedintelui în exerciţiu Mike Pence.
O femieie care a fost rănită grav, după ce a fost împușcată în piept, a murit la spital.
„Nebunie pură și dezgust”
Primul şef de personal al preşedintelui în exerciţiu Donald Trump, Reince Priebus, a scris pe Twitter că "mulţi dintre oamenii aceştia nu sunt altceva decât terorişti interni. Şi mulţi criminali şi indivizi care creează probleme, toţi acţionând într-o manieră opusă patriotismului. Aceşti oameni violenţi nu au respect pentru democraţie. Nebunie pură şi dezgust".
Cel puţin două dispozitive explozive artizanale au fost dezactivate de forţele de ordine, una la o clădire care adăposteşte birourile Comitetului Naţional Republican şi alta în complexul Capitoliului, a declarat o oficialitate din rândul forţelor de ordine pentru CNN. Acesta a precizat că a fost vorba despre dispozitive explozive reale care au fost detonate.
Cel puţin un ofiţer de poliţie a fost împroşcat cu spray cu piper şi dus la un spital din zonă, a declarat Douglas Buchanan, şef de comunicare pentru Serviciile de Pompieri şi pentru Medicina de Urgenţă din D.C. Buchanan a mai spus că alte persoane au fost tratate şi duse la spitale întreaga zi - cu probleme care au variat de la stop cardiac şi până la fracturi multiple.