Evenimentul Zilei > International > Haos în America. Washington DC a intrat în stare de asediu. Donald Trump s-a dezlănțuit pe Twitter
Haos în America. Washington DC a intrat în stare de asediu. Donald Trump s-a dezlănțuit pe Twitter

Haos în America. Washington DC a intrat în stare de asediu. Donald Trump s-a dezlănțuit pe Twitter

Autoritățile locale din Washington DC auanunțat că orașul intră în stare de asediu. Clădirea Capitoliului a fost deja pusă în lockdown, după ce susținătorii lui Donald Trump au intrat în Capitoliu.

Susţinătorii preşedintelui în exerciţiu Donald Trump au pătruns miercuri în plenul Camerei Reprezentanţilor, care fusese deja evacuată, şi s-au implicat într-o confruntare armată cu agenţii de securitate de la Capitoliu, care au transmis că au auzit focuri de armă, relatează EFE.

În acest timp, Donald Trump a publicat un nou mesaj pe Twitter în care îl critică pe Mike Pence și spune că „nu a avut curajul să facă ce trebuie”.

„Mike Pence nu a avut curajul să facă ce ar fi trebuit pentru a ne proteja țara și Constituția, să le dea ocazia statelor să valideze un set corect de fapte, nu pe cele frauduloase și incorecte. SUA cere adevărul!”, a scris Trump pe Twitter.

În același timp, Donald Trump le-a cerut miercuri susţinătorilor săi să evite violenţa, după intrarea manifestanţilor pro-Trump la Capitoliu, atmosfera fiind extrem de tensionată

Într-un discurs deosebit de virulent, liderul de la Casa Albă le-a cerut susţinătorilor săi să se îndrepte spre Congres pentru a face presiune asupra aleşilor republicani pentru ca aceştia să se opună certificării victoriei lui Joe Biden în alegerile prezidenţiale din 3 noiembrie.

Mii de susţinători ai preşedintelui în exerciţiu al SUA s-au adunat miercuri în faţa Capitolului din Washington şi au dărâmat mai multe bariere de securitate, ceea a dus la ciocniri cu poliţia şi la scene haotice în faţa intrării în Congresul SUA, unde congresmenii s-au reunit pentru a valida oficial victoria electorală a democratului Joe Biden, transmite EFE. Poliţia a ordonat evacuarea a două edificii alăturate şi închiderea de urgenţă a Capitoliului.