Liberalii, nemulţumiţi de Stănişoară

Liberalii, nemulţumiţi de Stănişoară

Liberalii vor depune moţiune simplă pe probleme de securitate, la Senat, nemulţumiţi de prestaţia ministrului de resort, care a fost audiat azi de comisia parlamentară de specialitate.

Vicepreşedintele Comisiei de apărare din Camera Deputaţilor, George Scutaru, a susţinut că ministrul Mihai Stănişoară nu i-a convins la audiere, deoarece nu a venit cu date suficiente şi a avut "un comportament deplorabil".

PNL anunţase la începutul lunii că are în vedere depunerea unei moţiuni simple în domeniu, dacă ministrul de resort nu prezintă efectele rectificării bugetare şi nu revine asupra tăierii subvenţiei pentru masa caldă a militarilor. Deşi liberalii nu au şanse să obţină majoritatea necesară pentru a trece moţiunea, chiar şi în cazul în care aceasta ar fi aprobată de plenul Senatului, ea nu poate determina demiterea lui Stănişoară.

Ne puteți urmări și pe Google News