Legenda Stelei s-a înrolat în Armată. CSA taie cu „șeptarul”

Legenda Stelei s-a înrolat în Armată. CSA taie cu „șeptarul”

Cel mai reprezentativ jucător al „roș-albaștrilor” s-a dezis de echipa lui Gigi Becali și va conduce proiectul demarat de MApN

Este oficial! Clubul Sportiv al Armatei va avea o echipă de fotbal, ce va debuta, în sezonul viitor, în liga a IV-a. Anunțul a fost făcut, ieri, de conducătorii entității sportive aflate sub patronajul MApN.

Armata taie cu „7”

„Echipa va evolua sub numele «Steaua București» și sub sigla înregistrată la OSIM cu numărul 130904, atribuită definitiv CSA Steaua București prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 3425 din 3 decembrie 2014”, se precizează în comunicat.

Ne puteți urmări și pe Google News

CSA a dat din start o mare lovitură de imagine, pentru că proiectul va fi coordonat de Marius Lăcătuș, cel mai titrat fotbalist din istoria Stelei. La 52 de ani, fostul număr „7” a decis să revină în fotbal, după o pauză de doi ani. Ultima dată, „Fiara” a stat pe banca celor de la Poli Iași, dar n-a rupt gura târgului, așa cum n-a făcut- o ca antrenor, la Național, Oțelul, Ceahlăul, UTA, Steaua (trei mandate) sau FC Vaslui.

Record de titluri în Ghencea

Lăcătuș este însă cel mai iubit fotbalist din istoria Stelei. A ajuns în Ghencea în 1983, fiind cumpărat de la FC Brașov. A jucat pentru „militari” până în 1990, apoi, după experiențele la Fiorentina și Oviedo a revenit la Steaua, în 1993 și a mai evoluat până în 2000. A câștigat 10 titluri în Ghencea, dar și Cupa Campionilor Europeni și Supercupa României.

Interesant este că la echipa finanțată de Gigi Becali, „Lăcă” a fost președinte, în 2005-2006 , apoi a antrenat Steaua în 2007-2008, 2009 și 2010-2011, fără rezultate notabile. Însă, a reușit să rămână întotdeauna într-o relație amicală cu Becali. Patronul nu și-a permis să și-l pună în cap pe Lăcătuș, o legendă în rândul suporterilor.