Lazio, în criză înaintea „dublei” cu FCSB: de trei meciuri încoace, victoria nu le mai place
Editura Evenimentul si Capital

Lazio, în criză înaintea „dublei” cu FCSB: de trei meciuri încoace, victoria nu le mai place

Simone Inzaghi, antrenorul lui Lazio FOTO: FACEBOOK
Autor: | | 0 Comentarii | 318 Vizualizari

Echipa lui Simone Inzaghi a intrat în criză de formă și a bifat o nouă înfrângere în Serie A. La ultimul insucces, românul Ștefan Radu a jucat meciul 300 în tricoul lazial

Lazio se va deplasa, săptămâna viitoare, la București, pentru a disputa pe „Arena Națională” partida tur din „șaisprezeci mile” Ligii Europa, contra celor de la FCSB.

Italienii trec, însă, în ultimele două săptămâni, printr-o eclipsă de formă, transpusă în trei partide fără victorie.

Ștefan Radu, meciul cu numărul 300

Lazio a fost învinsă, în Serie A, de AC Milan, în deplasare, scor 1-2, iar luni seară a cedat pe propriul teren, confruntarea cu Genoa (scor 1-2), în etapa a 23-a.

Între aceste două meciuri, formația antrenată de Simone Inzaghi a remizat în semifinalele Cupei Italiei, 0-0 la AC Milan. Înfrângerea cu Genoa i-a stricat sărbătoarea fostului internațional român Ștefan Radu (31 de ani). Fundașul a bifat a 300-a prezență în tricoul lazialilor și a văzut cum echipa sa rămăne fără niciun punct, după golul marcat de Diego Laxalt (90+2).

„300 de bătălii în care Ștefan Radu a apărat aceste culori”, a fost mesajul care a însoțit fotografia postată de clubul roman pe rețelele de socializare. „Zece ani de iubire pentru aceste culori. Zece ani de lupte, victorii și înfrângeri, timpuri frumoase sau grele. Zece ani de când ai devenit unul dintre noi”, au scris suporterii în mediul virtual.

„Va mai juca pentru mult timp de acum încolo”

„Ştefan Radu este îndrăgostit de Lazio, este practic a doua casă pentru el. Va fi jocul cu numărul 300 în tricoul lui Lazio. Foarte puţini fotbalişti pot ajunge la un asemenea nivel. Va mai juca pentru mult timp de acum încolo, este foarte concentrat”, declarase Simone Inzaghi înaintea partidei cu Genoa. Românul a ajuns pe „Stadio Olimpico” în 2008, după ce a fost cumpărat de la Dinamo.

A renunțat la națională

Deși a jucat constant bine pentru Lazio Ștefan Radu a decis să-și încheie brusc cariera la echipa națională și n-a mai răspuns convocărilor venite din partea selecționerilor.

Alibec nu dă FCSB pe Italia

Denis Alibec, atacantul echipei FCSB, a vorbit pentru cotidianul „Gazzetta dello Sport” despre experiența trăită la Inter Milano, formație pentru care a evoluat în perioada 2009 - 2014. „Am amintiri frumoase de la Milano. Au fost ani de neuitat cu Mourinho, Inter e a doua casă pentru mine. Am un regret: cu puțin noroc, puteam să fiu încă acolo”, a spus Alibec, care a precizat că nu s-ar întoarce, deocamdată, în Serie A.

„Dacă mă întorc în Italia? Pentru moment, nu; mă concentrez pe prezent și sper să mă descurc bine la Steaua. Sincer, nu urmăresc prea mult meciurile din Serie A. Prefer La Liga.”

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Fotbal extern

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI

Articole salvate