O postare care a atras atenţia, făcută de jurnalista Ioana Boca pe blogul său, povesteşte despre tristeţile ei, despre dezamăgirile trăite în România în toţi aceşti ani, despre absenţa unei viziunii în ceea ce priveşte viitorul dorit de cei cărora le pasă. Este impresionat şi totodată trist faptul că are dreptate dar, ce nu spune jurnalista este că românilor (majoritatea), nu le mai pasă sau, preferă să trăiască aşa, într-o lehamite totală.
"De ce trebuie să fie totul atât de greu, de umilitor, de complicat? De ce la noi nu se poate altfel? De ce totul trebuie să fie o luptă? M-a apucat așa o silă de țara asta, care nu se mai face bine, de oamenii ăștia (mulți, prea mulți) care au uitat să mai fie oameni! E prea multă mizerie și n-are cine să facă curat.
Așa că, draga mea România, te-am părăsit. Te-am părăsit pentru că nu te pot salva, pentru că te-au căpușat penalii, plagiatorii și nesimțiții și mai ales pentru că n-ai ce oferi copilului meu, pentru că nu te văd revenindu-ți vreodată sau cel puțin nu în timpul care mi-e dat mie și copilului meu pe acest pământ. Te-am părăsit de frică să nu ne ucizi în spitalele tale infecte, în care colcăie bacteriile, șpăgile și șpăgarii, te-am părăsit pentru că nu vreau să bag plicuri în buzunare toată viața, nici la medic, nici la școală, nici nicăieri, doar ca să obțin un tratament normal. Te-am părăsit pentru că vreau să-l învăț altceva pe copilul meu despre viață, pentru că îl educ să fie blând, generos și bun și-mi dau seama că vreau să-l învăț să fie fix invers decât cum ar avea nevoie ca să „se descurce” într-o astfel de țară. Vreau să-l învăț să fie încrezător și optimist, așa că am plecat, de teamă să nu-i strivești visele și să-i smulgi aripile pe care vreau să i le construiesc.
Și te-am mai părăsit pentru ceva, Românie, te-am părăsit pentru că, de la distanță, pot să te iubesc. De la distanță nu ți se mai văd poalele fustei roase de molii și nici basmaua petrecută peste gura fără dinți. Nu ți se văd nici mizeriile de sub preș și nici guzganii rozalii care îți rod coada de la mătură. Nu ți se văd nici șirurile interminabile de mașini, sufocate pe șoselele tale mici și înguste, nu se văd nici șoferii care înjură și te înjură, în timp ce mai îmbătrânesc câțiva ani stând pe la vreun semafor. Nu ți se văd nici cei câțiva kilometri de autostradă construiți în 20 de ani și nici penalii, netoții și netrebnicii care te conduc de atâția zeci de ani. De la distanță, tot ce văd e copilăria mea și oamenii dragi rămași acolo. Și asta pot să iubesc.
Te-am părăsit, Românie, ca să te pot iubi în continuare și-aștept să mi se facă dor de tine. Încă aștept". Postarea integrală o puteţi citi aici.
Recomandările noastre
