Judecătorul care l-a eliberat din arest pe omul lui Plahotniuc şi l-a scăpat de închisoare pe penalul Şoltoianu, eliminat din sistem pentru a doua oară

Judecătorul care l-a eliberat din arest pe omul lui Plahotniuc şi l-a scăpat de închisoare pe penalul Şoltoianu, eliminat din sistem pentru a doua oară

Republica Moldova. Magistratul Gheorghe Balan de la Judecătoria Chişinău ar putea fi demis din sistem pentru a doua oară. De această dată, pentru lipsa performanţelor în activitatea sa.

Propunerea vine din partea Colegiului pentru selecția și evaluarea judecătorilor din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii. Colegiul  a declarat eșuată evaluarea performanțelor magistratului, „ca urmare a constatării necorespunderii evidente a acestuia cu funcția deținută” şi i-a suspendat mandatul.

Este vorba despre judecătorul car l-a scăpat de închisoare pe penalul Ion Şoltoianu şi l-a eliberat din arest la domiciliu pe fostul deputat democrat Vladimir Andronachi, învinuit de implicare în schemele de fraudă ale lui Vladimir Plahotniuc.

Gheorghe Balan nu a venit deocamdată cu o reacţie la acuzaţiile aduse şi nici nu a răspuns la apelurile jurnaliştilor.

Gheorghe Balan/ Sursa foto: captură

Performanţe sub nivelul mediu şi lipsă de responsabilitate

Colegiul a constatat că performanţele magistratului Balan sunt sub nivel mediu. Totodată, magistratul a dat dovadă de lipsă de responsabilitate şi incompetenţă la luarea deciziilor şi motivarea lor.

„Analizând o parte din cauzele examinate de judecător, Colegiul menționează despre o lipsă de responsabilitate pentru hotărârile casate și anume pe simplul fapt de pronunțare a hotărârilor la limita expirării termenului de prescripție a răspunderii penale, examinare în lipsa părții pe cauză civilă și stabilire a unor temeiuri de nulitate neclară a proceselor-verbale cu privire la contravenții, care au fost stabilite în urma verificării motivelor de casare a hotărârilor emise”, se arată în hotărâre.

Analiza ratei de soluționare a dosarelor, coroborată cu datele comparative din cadrul instanței, relevă că judecătorul evaluat se situează sub nivelul mediu de performanță în raport cu ceilalți judecători ai instanței”, potrivit documentului.

Colegiul de evaluare a analizat și termenele medii de examinare a dosarelor în funcție de complexitatea acestora. Constatând că rata dosarelor examinate în termen constituie 27,88%, „ceea ce indică un nivel relativ scăzut al respectării duratei optime de examinare”.

Totodată, în hotărâre se reflectă raportul dintre dosarele soluționate într-o perioadă mai scurtă (390) și cele soluționate într-o perioadă mai îndelungată (1009), care evidențiază o „pondere semnificativ mai mare a cauzelor examinate peste termenul considerat rezonabil”.

Cum a scăpat Şoltoianu de închisoare. Gheorghe Balan i-a restituit şi pistolul

Gheorghe Balan a dispus, la 31 octombrie 2022, încetarea procesului penal pornit împotriva lui Ion  Şoltoianu pentru huliganism agravat cu folosirea armei de foc, recalificând fapta în contravenţie.

Gheorghe Balan l-a găsit vinovat pe Şoltoianu de purtarea ilegală a armei de foc, condamnându-l la 1 an 3 luni şi 7 zile de închisoare. Magistratul însă a considerat pedeapsa executată, după ce i-a redus din termen 232 de zile pentru că a stat în arest preventiv în condiţii inumane şi degradante.

Judecătorul a dispus ca pistolul pe care îl purta ilegal Ion Şoltoianu să fie restituit proprietarului de jure, Irina Şoltoianu, soţia inculpatului.

Procurorii, care au cerut 10 ani de închisoare pentru Şoltoianu, au atacat sentinţa în instanţa ierarhic superioară. Ulterior, procurorul general interimar, Ion Munteanu, a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) să pornească procedura disciplinară împotriva judecătorului Gheorghe Balan pentru că l-a scăpat de răspundere penală şi l-a eliberat din sala de judecată pe kickboxerul Ion Şoltoianu, învinuit de huliganism agravat și purtarea armei de foc.

În sesizarea semnată de Ion Munteanu, lui Gheorghe Balan i se incriminează că ar fi încălcat mai multe norme ale Codului de procedură penală la adoptarea sentinţei din 31 octombrie, prin care l-a scăpat pe Şoltoianu de închisoare, aplicându-i o amendă de 1500 de lei.

„Balan Gheorghe nu s-a conformat legii, subminând astfel autoritatea sistemului judecătoresc, diminuând încrederea în justiţie”, se menţionează în sesizare.

Record de timp pentru a lua şi argumenta o hotărâre

Judecătorul Balan este cel care, în martie 2023, a respins cererea înaintată de procurorii anticorupţie privind recuzarea magistratei Djeta Chistol de la dosarul de învinuire a fostului adjunct al procurorului general în perioada guvernării lui Vladimir Plahotniuc, Igor Popa.

Magistratul Gheorghe Balan a avut nevoie de câteva minute pentru deliberare şi ca să scrie dispozitivul hotărârii, care este fără drept de atac în instanţa ierarhic superioară.

Procurorul Gheorghe Iapără a argumentat în cererea de recuzare că magistrata Djeta Chistol a depus, în 2020, cerere de abţinere de la examinarea dosarulului penal pe numele fostului şef al Procuraturii Anticorupţie, Viorel Morari, pe motiv că acesta a făcut parte din comisia de evaluare a fiului ei, Alexandru Baluţel, deschizându-i calea în procuratură. Cererea de abţinere i-a fost admisă.

Din aceeaşi comisie a făcut parte şi Igor Popa, însă de această dată Djeta Chistol a considerat că nu este necesar să se abţină de la examinarea cauzei.

Şedinţe cu uşile închise în dosarul Andronachi

Gheorghe Balan este magistratul în gestiunea căruia se află dosarul în care fostul deputat Vladimir Andronachi este învinuit în dosarul fraudei bancare.

Magistratul Balan este cel care a dispus eliberarea lui Vladimir Andronachi din arest la domiciliu și schimbarea măsurii în „garanție personală”, pentru o cauţiune de 22.000 de lei (cca 1100 de euro).

„Nu i-am luat eu de undeva din stradă, au venit doi primari, unul la al doilea mandat, altul la al patrulea, a venit starețul mănăstirii Căpriana, a venit o doamnă care vreo 45 de ani a lucrat profesoară – au venit persoane, așa cum prescrie legea, demne de încredere. Conform legii, garanția personală înlătură orice risc, iar din toate riscurile invocate era doar pericolul infracțiunii”, se justifica atunci Balan.

Iar înainte de a examina cererea de eliberare a lui Andronachi din arest preventiv, Gheorghe Balan a avut grijă să scape de jurnalişti. Judecătorul a alungat jurnaliştii din sala de şedinţe, înainte ca prima şedinţă să înceapă.

„Urmează să decidem dacă şedinţa va fi publică sau secretă. Poate va fi o sală mai mare. Aşa că o să vă permitem să faceţi doar câteva  secvenţe şi aţi plecat”, le-a spus jurnaliştilor Gheorghe Balan. Apoi a luat decizia ca toate şedinţele să se desfăşoare cu uşile închise. Una din justificările magostratului fiind secretul bancar.

Precizăm că niciuna din părţile implicate în proces nu a solicitat ca şedinţa să se desfăşoare cu uşile închise.

Cochetarea cu politicul, demisia şi revenirea în sistem

Gheorghe Balan a fost demis din sistem la 20 aprilie 2018, la solicitarea Colegiului Disciplinar, care a intentat pe numele magistratului un dosar disciplinar, în baza unei sesizări a Serviciului de Informații și Securitate. Acesta a dat curs unei plângeri depuse de către primarul și un grup de consilieri din satul Puhăceni, raionul Anenii Noi, localitatea de baștină a soției judecătorului.

Aceștia au invocat că magistratul ar fi participat la adunările organizației teritoriale a Platformei DA. În ședința din 16 octombrie 2018, CSM a respins contestația judecătorului Gheorghe Balan depusă împotriva hotărârii Colegiului Disciplinar din 20 aprilie 2018.

Consiliul Superior al Magistraturii a anulat, în iulie 2019, decizia Colegiului Disciplinar prin care judecătorul Gheorghe Balan a fost demis. Consiliul a dispus aplicarea unei sancțiuni sub formă de mustrare.

După retrarea Partidului Democrat de la guvernare, Gheorghe Balan a deţinut o perioadă funcția de șef interimar al Inspectoratului General al Poliției.În perioada respectivă ministru de Interne era liderul Platformei DA, Andrei Năstase. Despre care mai multe persoane din anturajul lor au declarat că sunt cumetri.

Balan a revenit în sistemul judecătoresc în decembrie 2019, după căderea Guvernului condus de Maia Sandu.