Jennifer Aniston este gata să-l prezinte pe noul iubit lui Brad Pitt: Vrea o întâlnire romantică în patru

Jennifer Aniston este gata să-l prezinte pe noul iubit lui Brad Pitt: Vrea o întâlnire romantică în patruSursa foto: Jennifer Aniston/Facebook

Se pare că Jennifer Aniston este pregătită să facă un pas important în viața sa sentimentală. Actrița, cunoscută din serialul Friends, ar intenționa să-și prezinte noul iubit, antrenorul de wellness Jim Curtis, fostului său soț, Brad Pitt, și actualei sale partenere, Ines de Ramon, informează Metro.

Jennifer Aniston vrea acceptul lui Brad Pitt ca un „test de încredere”

Jennifer Aniston pare hotărâtă să ducă relația cu noul ei iubit, antrenorul de wellness Jim Curtis, la un nivel mai complex. Potrivit unor surse apropiate vedetei, actrița de 56 de ani intenționează să organizeze o întâlnire în care să fie prezenți atât Jim, cât și fostul ei soț, Brad Pitt, alături de actuala parteneră a acestuia, Ines de Ramon. Aceasta ar urma să fie un „test de încredere”,față de trecut și prezen.

„Jen nu vrea să izoleze părți din viața ei sau să dea impresia că Brad nu mai contează”, au declarat sursele. În schimb, actrița este curioasă să vadă cum se descurcă Jim în fața fostului ei soț, cu tot bagajul trecutului și cu aura de star a lui Brad plutind în aer.

O altă sursă a explicat că succesul întâlnirii ar putea spune multe despre caracterul lui Jim. „Dacă poate gestiona situația fără să se clatine, Jen consideră că asta reflectă atât încrederea lui în sine, cât și încrederea pe care o are în ea și în relația lor”, a spus sursa.

Sursele au declarat că Jim „acceptă faptul că Brad va fi mereu legat de trecutul lui Jen”

Jim pare să abordeze situația cu maturitate, acceptând că Brad Pitt va rămâne întotdeauna o parte din trecutul lui Jen. În timpul cinei, el se va arata curios și deschis, mai degrabă decât nesigur, conștient că scopul nu este să fie judecat de Brad, ci să demonstreze că poate exista în viața lui Jen așa cum este ea, fără tensiuni sau competiție.

Povestea de dragoste dintre Jen și Brad a început în 1998, după ce agenții lor au organizat o întâlnire pe nevăzute. Relația lor a fost rapid expusă publicului, debutând pe covorul roșu la Premiile Emmy, înainte ca cei doi să se căsătorească într-o ceremonie discretă în iulie 2000.

Jennifer Aniston și Jim.

Jennifer Aniston și noul iubit Jim. Sursa foto: Instagram

Evenimentul a atras numeroase vedete, printre care colegii lui Jennifer de pe platoul serialului Friends: David Schwimmer, Lisa Kudrow, Matthew Perry și Courteney Cox, care a îndeplinit rolul de domnișoară de onoare. Printre invitați s-au numărat și Cameron Diaz și Salma Hayek.

Cu toate acestea, relația lor s-a încheiat în ianuarie 2005, după șapte ani împreună. Despărțirea a venit în contextul unei presiuni mediatice intense și a speculațiilor privind o posibilă legătură între Brad și Angelina Jolie, cu care el a jucat în filmul Mr. & Mrs. Smith din 2005.

Jennifer Aniston s-a căsătorit cu actorul și regizorul Justin Theroux

Brad Pitt și Angelina Jolie, cunoscuți sub numele de „Brangelina”, și-au oficializat căsnicia în 2014, după ce relația lor a început între 2004 și 2005. În decursul anilor, cei doi au avut împreună trei copii biologici, Shiloh, Knox și Vivienne și i-au adoptat pe Maddox, Pax și Zahara, înainte de a anunța divorțul în 2016.

În ceea ce o privește pe Jennifer Aniston, aceasta s-a căsătorit cu actorul și regizorul Justin Theroux. Cei doi s-au întâlnit în 2011 și și-au unit destinele în 2015, însă căsnicia lor s-a încheiat cu un anunț de despărțire în 2017, oficializat în 2018.

Ulterior, vedeta din Morning Show l-a cunoscut pe actualul ei partener, Jim, iar relația lor a evoluat discret pe parcursul anului 2025. După ce au interacționat pe Instagram și au fost observați la cine împreună, au făcut publică relația pe rețelele de socializare în septembrie.

În noiembrie, cuplul a împărtășit cea mai emoționantă fotografie de până atunci: o imagine alb-negru în care apar îmbrățișați, însoțită de mesajul lui Jennifer: „La mulți ani, dragostea mea”. În aceeași lună, Jim a însoțit-o pe Jennifer la evenimentul Elle 2025 Women in Hollywood Celebration, confirmând astfel prezența lor oficială în lumina reflectoarelor.

2
2